Mezina familiei Williams s-a încoronat ieri din nou pe iarba londoneză, unde nu mai cîştigase din 2003
Dacă britanicii ar renunţa chiar şi pentru o clipă la tradiţie, ar numi Wimbledon-ul feminin Williams. De 10 ani, cu o excepţie, 2006, măcar una dintre surorile americane s-a aflat în finală. Într-un deceniu, au cîştigat 8 titluri. Ultimul, chiar ieri, finala ridicînd un singur semn de întrebare: Venus sau Serena?
Pe trasee diferite
A fost Serena! Un pic neaşteptat, dar logic după cum s-a disputat meciul. Sora mai mare venise în finală fără set pierdut şi la capătul unei semifinale în care o zdrobise pe liderul mondial, Dinara Safina. Părea mai vie, mai proaspătă, într-o mai bună comunicare cu iarba. Mezina avusese un traseu calm pînă în penultimul act, acolo unde s-a găsit la o minge de înfrîngere în faţa Elenei Dementieva. S-ar fi putut ca efortul s-o marcheze, tensiunea s-o facă să tremure. Ar fi fost posibil, dacă nu era vorba de Serena.
Ieri, ea luat buretele şi a şters bine tabla. A luat-o de la capăt. Cu rezerve noi de agresivitate, cu acelaşi serviciu care a măcinat nervii Elenei, cu o dorinţă de victorie clar direcţionată. Şi-a găsit şi forehand-ul, despre care Serena glumea că l-ar fi rătăcit prin Hawaii, dar speră să-l îmbarce într-un avion şi să-l trimită înapoi a Londra. A ajuns la timp!
Forţa şi fineţea
Venus a jucat bine în primul set, unul încheiat la tie-break şi adjudecat de Serena cu un ultim punct de senzaţie, lob în apropierea liniei din spate a terenului. În cel de-al doilea, serviciul a părăsit-o pe deţinătoarea titlului, iar surorii mai mici i-a fost un pic mai uşor. Doar un pic. Pentru că Serena n-a slăbit nici un moment ritmul loviturilor.
La final, cînd a patra minge de meci s-a concretizat, "mă gîndeam, «Doamne, ce-a fost? Out sau a dat în fileu?». Nu ştiu, îmi ziceam
