Mihai DINU
Chronosophia.
Chipuri ale timpului
Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, f.p.
Lucrarea lui Mihai Dinu, Chronosophia. Chipuri ale timpului, isi propune abordarea unei teme mai mult decit fascinante. Autorul reuseste sa depaseasca barierele unei abordari inguste, matematice dupa cite se pare, si sa propuna o abordare filozofica a problemei timpului. Chiar daca contine si elemente psihologice, literare, teologice etc., lucrarea este in primul rind una de filozofie, adevaratul motiv pentru care, marturisim, ne-a trezit interesul.
Termenul cronosofie, propus in 1982 de Kimon Valaskakis pentru o stiinta a timpului in locul termenului mai propriu cronologie, care are deja un alt sens, trimite de asemenea la o atitudine in fata timpului, daca este sa ne raportam la etimologie. Pe linga stiinta a timpului, cronosofia ar fi o atitudine de intelepciune, de iubire a timpului, acest zeu blind, cum il caracterizeaza Sofocle.
Autorul propune o distinctie intre imaginea endopneumatica si imaginea exopneumatica a lumii. Liniile de forta ale celor doua imagini sint date de asemanarile si, mai ales, deosebirile in conceperea timpului. In primul rind, daca imaginea endopneumatica se bazeaza pe o conceptie asupra timpului ca fiind subiectiv, interior, psihic, imaginea exopneumatica se intemeiaza pe un timp obiectiv, exterior, fizic cu care opereaza stiinta si pe care il masoara ceasornicele (p. 111). Timpul personal reprezinta insa mai mult decit „o simpla anamorfoza, o reflectare deformata a timpului astronomic“. El este timpul unei lumi autonome, al unui univers ce functioneaza dupa propriile sale legi si, ceea ce e, cu siguranta, si mai important, constituie singura dimensiune temporala a acelei lumi. Constiinta cunoaste si poate cerceta oricit de aprofundat timpul fizic, dar nu traieste in el, relatia cu ac
