Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest la Spitalul din Cernavodă

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 februarie 2011 ·

Sute de persoane, angajaţi ai Spitalului Orăşenesc Cernavodă, sprijiniţi de localnici şi pacienţi, au protestat ieri faţă de decizia ministerului sănătăţii de desfiinţare a unităţii şi transformarea lui in azil de bătrani.

Spitalul, înfiinţat in urmă cu 8 ani şi cu ajutorul financiar al Centralei Nucleare, deserveşte 10 localităţi pe o rază de 50 km. Este singurul spital din Romania dotat cu spaţii de decontaminare radioactivă în caz de accident nuclear şi urgenţă radiologică. Dispune de dotări performante şi este recunoscut pentru condiţiile de igienă ireproşabile şi personalul medical apreciat de pacienţi care vin chiar şi din alte zone ale ţării.

În secţia de ginecologie sunt internate femei care au venit special să nască la Cernavodă. "Chiar imi puneam speranţele să vin să nasc aici pentru că este cel mai curat, la Constanţa este teroare", spune constănţeanca Cristina Soare.

Protestul a avut loc la sfârşitul programului, pentru ca activitatea spitalului să nu fie afectată. "Vrem să muncim, Băsescu la azil! Vrem spitalul înapoi", au scandat salariaţii stranşi in curtea unităţii.

"Mergem până în panzele albe, nu pot desfiinţa spitalul nou-nouţ, păi se compară spitalul nostru cu alea din Medgidia şi Constanţa unde sunt gândaci şi toate ale?", spune infirmiera Elena Epure.

În sprijinul salariaţilor au venit şi salariaţi ai Centralei Nucleare Cernavodă. "Având in vedere că centrala nucleară funcţionează cu două reactoare în exploatare, apreciem că este imperios necesară menţinerea în stare de operativitate a spaţiilor destinate decontaminării personalului/ populaţiei şi a serviciilor de asistenţă medicală din cadrul spitalului orăşenesc Cernavodă", a transmis conducerea CNE Cernavodă.

Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, le-a spus protestatarilor că a făcut demersuri pentru ca Ministerul Să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°