Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai noştri, ca brazii

Publicat in Adevarul, marți 25 iunie 2013 ·

Cum nu se dă câinele de la măcelărie, tot aşa, nici politicianul român nu cedează butonul roşu de la companiile de stat.

Pe tăcute, compania Tarom, care reprezenta una din glorioasele găuri negre din economia noastră socialistă, a trecut pe plus. Nu s-a însănătoşit de tot, nu-i chiar profitabilă. Datele oficiale spun: "… primele cinci luni ale anului 2013 confirmă faptul că rezultatele companiei Tarom s-au îmbunătăţit cu 34%, respectiv 38 milioane lei (8,5 mil. euro) faţă de ceea ce a fost prevăzut în planul de management şi cu 45%, respectiv 52 milioane lei (11,6 mil. euro) faţă de cele prognozate în bugetul anual." În luna mai, TAROM nu a mai generat pierderi. A făcut un profit mic de tot, de 2 mil. de lei. Dar e un trend ascendent şi, dacă presiunile consiliului de administraţie nu vor duce la înlocuirea CEO Richard Branson, s-ar putea ca, la sfârşitul anului, TAROM să nu mai caute cumpărător din poziţie falimentară. Între timp, acestui domn i se fac, zilnic, propuneri: ba să-şi dea demisia, ba să se îmbolnăvească, ba să ocupe un alt post, oferit pe tavă. Un caz foarte asemănător e reprezentat de CFR Infrastructură.

Ce se întâmplă, ce avem noi aici? Nimic altceva decât două exemple de management privat în economia românească. Cu alte cuvinte, mult mai puţin meşteşugite, întreprinderile socialiste nu sunt falimentare în sine şi nici o ghiulea legată de piciorul statului, ci nişte entităţi economice care pot fi lesne profitabile. De câte ori n-am auzit prostia cu vânzarea pe un leu, doar pentru că noi, românii, suntem proşti, leneşi, incompetenţi şi comunişti! Repetată până la saţietate, formula cu privatizarea obligatorie a devenit loc comun, astfel încât politicienii îşi trec în agendă, la loc de cinste, privatizarea ţării, cu orice preţ. La orice preţ.

Am spus de zeci de ori că e imposibil ca industrii sau activităţi de importanţă strateg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 49 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 37 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 21 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum o ora
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 13 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°