Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarele X

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 18 august 2008 · ·

Pentru a nu-i mai plăti contractul pînă în 2010, şefii lui Poli strîng probe pentru toate abaterile disciplinare ale lui Ganea la Timişoara

Ionel Ganea (35 de ani) a depus memoriu la Comisia pentru Statutul Jucătorului a FRF, solicitînd plata salariului restant pînă la încheierea contractului cu Timişoara. Ganea are un contract de 200.000 de euro pe sezon, valabil pînă în vara lui 2010. Şefii lui Poli pregătesc contraatacul, clubul justificînd desfacerea contractului de muncă pe motive indisciplinare! Prevalîndu-se de anumite prevederi din ROI, precum şi de articolul 130, alineatul 1, litera i din Codul Muncii, bănăţenii vor să scape fără a-i plăti vreun ban Ganezului. "E vorba de tot ce a făcut el la Timişoara, de episodul Mudura, dar şi de altele. Vorbim de un club care trebuie să-şi apere imaginea, care încearcă să se disocieze de astfel de momente. A mai fost ceva, cu un ziarist, cînd Ganea putea să stea iar vreo 16 etape plătit, pentru că tot timpul cît a stat suspendat, a luat bani. Indiferent de pilele lui de la sindicatul fotbaliştilor, e imposibil să continuăm împreună", a explicat Marian Iancu.

Şi Ganea strînge "probe"

De partea cealaltă, Ganea răspunde cu un dosar propriu. "Din respect pentru domnul Iancu, nu vreau să comentez şi să intru în polemici cu cineva. Ştiu care e dosarul meu. Spun şi acum că accept o variantă de a încheia amiabil neînţelegerea. Dacă nu, timpul le va rezolva pe toate", a spus atacantul. Deşi declaraţia fostului căpitan e una împăciuitoare, surse apropiate jucătorului au dezvăluit că Ganea şi-a luat măsuri de prevedere, strîngînd la rîndul său toate declaraţiile conducerii, începînd cu momentul Mudura, într-un dosar. În plus, Ganezul a fost amendat cu 4.000 de euro, conform ROI, pentru incidentul cu tuşierul meciului cu Rapid (1-1).

Ce probe strînge Poli?

- înregistrări tv, fotografii

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 11 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 12 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 8 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°