ING Bank România a obţinut în 2009 un profit brut de 84 de milioane de lei, în scădere cu 20% faţă de anul precedent, pe fondul majorării semnificative a costului cu provizioanele de risc, au anunţat, astăzi, reprezentanţii băncii.
Totodată, banca a înregistrat anul trecut un venit net de 695 de milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de anul 2008, în timp ce valoarea totală a activelor s-a menţinut la 11,06 miliarde de lei. Valoarea portofoliului de credite a scăzut cu 3%, ajungând la 7,25 miliarde de lei, iar economiile au crescut cu 8% faţă de anul precedent, până la 8,6 miliarde de lei. Astfel, raportul credite-depozite a ajuns la 84%.
„Strategia ING Bak România de creştere organică şi sustenabilă, precum şi politica prudenţială privind riscul a temperat impactul crizei asupra companiei", a declarat Mişu Negriţoiu, preşedintele ING Bank România.
Pentru 2010, banca îşi propune creşterea veniturilor şi a creditării, cu menţinerea unei politici de risc prudenţiale, consolidarea reţelei şi creşterea cotei de piaţă. „De asemenea, intenţionăm să depăşim pragul de un milion de clienţi persoane fizice şi să sprijinim companiile medii, oferindu-le consultanţă în mediul financiar", a mai spus preşedintele băncii. Numărul de clienţi individuali a crescut cu 17%, de la 769.000 în 2008, la 902.000, la sfârşitul lui 2009. Totodată, numărul de clienţi întreprinderi mici şi mijlocii s-a dublat, ajungând la 17.000.