Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calfele călătoare se întorc la Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Pentru al şaptelean an consecutiv, calfele călătoare se întorc la Sibiu, pe strada Cetăţii. Calfe din Germania, Elveţia şi Franţa vor rămâne la Sibiu între 15 iulie şi 30 august.

În perioada 15 iulie – 30 august 2013 strada Cetăţii între Turnurile Olarilor şi Dulgherilor va fi locul de prezentare a diferitelor tehnici meşteşugăreşti tradiţionale şi a unui schimb viu de experienţă între calfele călătoare venite din Germania, Elveţia şi Franţa. 7

”Şi anul acesta aştepăm un număr de aproximativ 35 – 40 de calfe de diferite meserii precum dulgheri, tâmplari, fierari şi pietrari care vor realiza diverse obiecte utilizând tehnici de lucru tradiţionale. O mare parte a lucrărilor care vor fi executate în această vară le reprezintă diverse lucrări de reparaţie ale Casei Calfelor din Piaţa Huet: construirea unei sobe pe lemne, restaurare ferestre şi uşi, lucrări de renovare a biroului”, anunţă organizatorii evenimentului.

În afara atelierelor, vizitatorii vor putea admira o expoziţie de fotografie care aminteşte de diferite momente ale proiectului din ultimii şase ani precum şi de anii în care au început calfele călătoare să poposească la Sibiu. Expoziţia face referire şi la istoria meşteşugarilor călători, costumul tradiţional al calfelor şi diferitele asociaţii de calfe.

În fiecare joi, la ora 20.00 vor fi prezentate diverse filme documentare şi vor fi ţinute discursuri în faţa Casei Calfelor din Piaţa Huet nr. 3. În cadrul acestor seri, persoanele interesate vor putea intra în contact direct cu calfele.

Inedită în acest an este participarea unui număr de cinci până la opt studenţi ai Facultăţii de Arhitectură din Sibiu la atelierele de lucru din strada Cetăţii. În cadrul acestui schimb de experienţă fiecare student va lucra împreună cu o calfă timp de două săptămâni pentru a realiza diverse obiecte mai mici –

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 3 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 49 minute
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Incendiu la o fabrică de cherestea din Bacău. Focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi

Ziare.com acum o ora
ISU Bacău a anunțat că un incendiu puternic a izbucnit, joi, 28 martie, la o fabrică de prelucrare a lemnului situată în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. Primele date arată că focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului unei

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale