Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manisfestări împotriva plictiselii de 1 mai

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 aprilie 2009 ·

Braşovenii aşteaptă invazia de turişti în minivacanţa de 1 mai cu trăznăi de sezon. La Bran, cu ocazia zilei muncii se organizează manifestarea „Urcatul oilor la munte”, ca o contrapartidă la Răvăşitul Oilor, altă sărbătoare brăneană, ce consemnază coborâtul oilor de pe munte şi are loc în toamnă. Ca să nu fie plicticos, organizatorii, Primăria Bran, Antrec şi Asociaţia Crescătorilor de animale din zonă au pus la cale şi un festival gastronomic intitulat „Un’ te duci tu mielule”, unde vor oferi mâncare tradiţională din zonă, de la brânză în coajă de brad la miel fript.

Conform reprezentanţilor primăriei, manifestările au ca scop „atragerea turiştilor în zona Bran, ca alternativă la alte programe naţionale gen „Bucovina” sau „Litoral”.

Turnir medieval

Armuri şi arme medievale, dansuri şi costume de epocă, turniruri, cavaleri şi printese, puţin din atmosfera plină de farmec a Evului Mediu se vor regăsi la Festivalul Medieval „Turniruri Cavalereşti”, din Cetatea Brasovului. Între 1 şi 3 mai vor fi organizate ateliere şi concursuri interactive, piese de teatru, precum şi „captivantele jonglerii cu foc, din care se clădesc poveştile pline de mister, cu cavaleri şi vrăjitoare, farmece şi vitejii, destăinuite de barzi drumeţilor de pe la hanuri”, după cum povestesc organizatorii.Aceştia sunt Ordinul Cavalerii Cetăţilor Bârsei, o organizaţie fondată în Braşov în 2003, ai cărei membri sunt fascinaţi de cavalerii evului mediu şi obiceiurile lor.

Aflat la ediţia a treia, evenimentul „Turniruri Cavalereşti” va aduce alte organizaţii similare în luptă cu braşovenii, respectiv Ordinul Cavalerilor Lup din Târgu Mureş, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Gladius Dei din Sibiu, Străjerii Coroanei din Braşov, Teatrul Scena din Brasov şi Cavalerii de Kronstadt.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 34 minute
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 3 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Ucraina îl decorează pe Alain Delon pentru a-i mulţumi pentru sprijinul său: „Pentru noi, este un simbol”

G4Media acum 57 minute
Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AF

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 3 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 3 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 56 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°