Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu Daniel Niculae: "Mulţi puşti în jurul meu la naţională!" Cum vede Nico planul lui Piţi de a revitaliza prima reprezentativă!

Publicat in Pro Sport, marți 5 iunie 2012 ·

Daniel Niculae spune că, după şapte ani petrecuţi în Franţa, îi e greu să mai înţeleagă realităţile fotbalului românesc, dar că reţeta revenirii stă, în principal, în modestie

Niculae (29 de ani) va fi titular în această seară, contra Austriei, fiind singurul vârf de careu pe care Piţurcă îl mai are la dispoziţie în acest moment. Jucătorul de la Nancy vorbeşte despre colegii mai tineri din lot şi crede că Gabi Torje ar trebui convocat în continuare la lot, chiar dacă acesta nu prea joacă la Udinese

Nico, te uiţi în jurul tău şi ce vezi?

(râde) Mulţi, foarte mulţi puşti! Dar echipa naţională rămâne la fel, chiar dacă vin la lot jucători consacraţi sau jucători mai tineri. Să ştii că doar prin umilinţă vom ajunge să avem din nou rezultate bune. Din păcate, din punct de vedere calitativ, sunt mult în spatele unor echipe cu care ne vom lupta pentru calificarea la Mondiale.

A încetat România să mai producă jucători de valoare?

Nu! Doar că, la un moment dat, ne-am oprit doar la faza de producţie şi n-am mai distribuit. N-am mai avut grijă de ei mai departe. Chiar dacă au mai apărut fotbalişti buni, pentru ei abia acum urmează partea cea mai grea, adică să rămână sus.

"Torje merită convocat deşi nu joacă la club"

Tu eşti unul dintre puţinii jucători români care evoluează constant în străinătate. E şi asta o problemă pentru naţională, că avem mulţi fotbalişti care nu joacă la echipele de club?

Uite, Gabi, că probabil la el te referi, e un jucător de perspectivă care poate face faţă la echipa naţională chiar dacă nu joacă meci de meci la Udinese. Într-adevăr, când ai meciuri în picioare prinzi şi o anumită încredere. Fizic te simţi mult mai bine. Dar şi la echipele de club e o concurenţă extraordinară, fel de fel de jucători de diferite naţionalităţi şi doar 11 titulari. Oricum, Torje e abia în primul an.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

UPDATE - Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu. la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990 - FOTO

News.ro acum 15 minute
Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990. Niciunul dintre cei doi nu a făcut declaraţii la sosirea la Parchetul General. Ministrul J

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°