Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mult zgomot pentru nimicuri

Publicat in Adevarul, marți 3 decembrie 2013 ·

Aşa am ajuns aici: suflând în pânzele vreunui politician care ne oferă marea cu sarea. De fapt, ne oferă capul adversarului. „Să piară lumea, dar să se facă dreptate“ era un frumos, dar irealizabil slogan de odinioară. „Să piară duşmanul meu, chiar de-ar fi să crape lumea“ – e sloganul de modă nouă, cu care ne ciomăgim zi de zi.

Nu a fost de-ajuns referendumul, nici cearta cu UE, nici înjurăturile. Războiul trebuie să fie total, iar prizonieri nu se iau. În această uriaşă bătălie politică dintr-o ţară mică şi necăjită, nimeni nu scapă. Partea tragică a poveştii e că populaţia însăşi s-a dedulcit la bătaie şi îmbrăţişează cu fervoare puncte de vedere care nu numai că-i sunt străine, dar şi potrivnice.

Ultima găselniţă a celor două găşti e teribilă: bugetul de stat şi acciza pe combustibil. Nu că bugetul nu s-ar mai fi votat şi alte dăţi cu întârziere sau în dorul lelii. Nu că benzina nu s-ar mai fi scumpit cu voie sau nevoie de la stăpânire. Situaţia pare a fi un buzdugan cu ţepi la ambele capete. De oriunde l-ai apuca, poţi şi să pocneşti, poţi şi să fii pocnit. S-o luăm pe rând. Guvernul a negociat (în genunchi, cum altfel?, ce, există vreo altă poziţie la negociere?) cu FMI şi a inventat acciza. De felul lor supuşi, românii au mârâit şi au înjurat. Iar preşedintele a prins din zbor ideea şi a văzut, hăt, până-n zare, un imens câmp de bătaie: patru milioane şi jumătate de şoferi scrâşnind. Vor fi ei ungurenii lui, şi-a zis, apoi a ieşit la rampă. O lovitură mai straşnică nu putea da, pentru că nu există om cu scaun la cap căruia să-i convină o cât de mică majorare de preţ. Aşadar, în acest moment, domnul preşedinte se bazează pe un aliat tăcut, dar puternic şi mobil.

De partea cealaltă, a început agitaţia. Alţi strategi, dar cu aceleaşi pălării au început să socotească pe abacul puterii: cu ce îi contrabalansăm pe automobilişti? Păi, cu pensionari,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum o ora
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 30 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum o ora
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°