Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Lucescu, nemulţumit după partida de la Mediaş! Sburlea este cel mai certat jucător

Publicat in Pro Sport, marți 9 august 2011 ·

Sabrin Sburlea e în centrul atenţiei la Rapid. Atacantul a fostaspru criticat de Răzvan Lucescu după înfrângerea usturătoare de laMediaş, cu "U" Cluj (0-2), iar sâmbătă, la amicalul cu Sportul, aintrat din nou în colimatorul antrenorului.

Răzvan Lucescu e foc şi pară pe atacanţii săi, care nu se regăsescîn acest început de sezon. Chiar dacă Romeo Surdu a reuşit sămarcheze în prima etapă, eşecul de la "U" Cluj a scos în evidenţălipsa de eficacitate a vârfurilor rapidiste. Principalul vizat decriticile lui Lucescu jr este Sabrin Sburlea, fotbalistul reuşindsă-l enerveze pe tehnician până şi într-un meci amical, cel cuSportul, de sâmbătă (2-1). Dacă după înfrângerea de la Mediaş luiSburlea i s-a reproşat că a fost practic inexistent pe teren,sâmbătă, jucătorul a fost primul care a "reuşit" să-l facă peLucescu să se ridice de pe banca de rezerve pentru reproşuri.Principalul cap de acuzare: lipsa de implicare! AntrenorulRapidului îl cunoaşte pe Sabrin încă din perioada FC Braşov, atuncicând, deşi în Liga a II-a, l-a folosit titular aproape meci demeci, iar după promovare a preferat alţi fotbalişti în primul"11".

PEDAGOGIE- Răzvani-a luat cu frumosul

La începutul acestei săptămâni, Răzvan Lucescu a "intrat" serios înelevii săi după ce aceştia s-au făcut de râs cu "U" Cluj. Ieri,însă, antrenorul Rapidului a schimbat total modul de abordare şile-a ţinut jucătorilor un discurs ce a durat mai bine de jumătatede oră. "Ne-a vorbit despre implicare şi despre atitudine. După cene-a certat, acum ne-a vorbit foarte frumos. Parcă eşti alt om dupăce îl asculţi. Te motivezi mai tare. Îţi dă energie pozitivă!", afost reacţia jucătorilor rapidişti după speech-ultehnicianului.

TRATAMENT- Duartepleacă azi la Marijana

Aşa cum ProSport a anunţat ieri, Rui Duarte a suferit o rupturămusculară în zona muşchilor aductori. Portughezul va pleca astăziîn Se

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Toto ce am vrut să îi transmis, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 23 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 52 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 5 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°