Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Obiectivul echipei naţionale este calificarea la Euro 2012 şi CM 2014"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 septembrie 2010 ·

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că echipa naţională de fotbal ţinteşte calificarea la următoarele două turnee finale majore: Campionatul European din 2012 şi Cupa Mondială din 2014. Sursa: Octavian Cocoloș

"În această perioadă, graficul obiectivelor strategice ale FRF pentru perioada 2010-2014 e realizat. Suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte echipa naţională de tineret, care mai are un pas până la turneul final din 2011. Echipa naţională are ca obiectiv CE 2012 şi CM 2014", a spus cel poreclit "Naşul".

Echipa naţională de tineret va disputa barajul de calificare la turneul final al Campionatului European din 2011, care va fi găzduit de Danemarca. România va juca împotriva selecţionatei Under 21 a Angliei pentru un loc printre cele mai bune opt reprezentative ale Europei. De cealaltă parte, echipa naţională nu a început cu dreptul campania de calificare la Euro 2012, competiţie ce va fi organizată în Polonia şi Ucraina, remizând cu Albania pe teren propriu (1-1) şi în Belarus (0-0).

Mircea Sandu a discutat astăzi şi despre situaţia din fotbalul intern, condamnând comportamentul lipsit de profesionalism al unor jucători.

"Sunt îngrijorat de modul în care se exprimă jucătorii la cluburi. Va trebui să reintroducem testele pentru jucători. Rapid a făcut două stagii de pregătire la munte, acum joacă foarte bine, fotbaliştii au condiţie fizică. Jucătorul de fotbal trebuie să ştie că e profesionist. Opt ore pe zi trebuie să fie la muncă, nu în cluburi, în baruri. Două antrenamente pe zi, să ajungă seara frînt acasă", a mai spus Mircea Sandu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista de medicamente compensate şi gratuite va fi extinsă. Când va intra în vigoare actualizarea

Mediafax acum 31 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat Hotărârea care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative, din care 22 de molecule noi, nelistate până în prezent

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 41 minute
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Teleorman: Tânăr de 18 ani, arestat preventiv pentru viol şi violare de domiciliu / Victima are 67 de ani

News.ro acum 46 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani din judeţul Teleorman a fost reţinut şi apoi arestat preventiv sub acuzaţiile de viol şi violare de domiciliu. El a mers la locuinţa unei femei pe care o cunoştea din vedere şi, sub pretextul că îi cere o ţigară, a intra

Ciolacu: Aprobăm azi mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare de 260 de milioane de lei / Sprijinim IMM-urile şi HORECA să-şi instaleze panouri fotovoltaice şi staţii pentru încărcarea vehiculelor

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că Guvernul aprobă în şedinţă mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, Executivul sprijină IMM-urile şi HORECA s

Cel puţin cinci imigranţi, printre care un copil, au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

News.ro acum o ora
Cel puţin cinci migranţi - trei bărbaţi, o femeie şi un copil - au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în timpul unei tentative de traversare a Canalului Mânecii, în apropierea plajei de la Wimereux, în regiunea franceză Pas-de-Calais, au decl

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum o ora
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/14°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°