Câţiva intelectuali apropiaţi de PDL, în frunte cu ministrul de externe, Teodor Baconschi, au creat Fundaţia Creştin- Democrată.

E o încercare firească de a clădi un pol de dreapta autentic, de a canaliza o mişcare populară. Asta pentru că, de-a lungul timpului, dreapta nu a avut o reprezentare reală în România.

Iniţial, imediat după Revoluţie, culoarul în ceea ce îndeobşte se numeşte "dreapta" pe eşichierul politic a fost ocupat întâmplător de PNŢCD. Spun întâmplător pentru că PNŢ a fost, în perioada interbelică, un partid de stânga. "Ţărănismul" său venit din partea aripii Ion Mihalache avea valenţe stângiste, spre deosebire de aripa naţională transilvăneană a lui Iuliu Maniu, care cocheta mai curând cu liberalii.

Imediat după 1989, Corneliu Coposu a fost nevoit să fuzioneze cu o grupare creştin-democrată condusă de poetul Ioan Alexandru, Liviu Petrina, Iftene Pop, Pavel Suian. Charismaticul lider a înţeles imediat că platforma tradiţională a PNŢ nu mai era actuală în noua Europă şi s-a orientat spre creştin-democraţie. Este adevărat că lui Corneliu Coposu i s-a reproşat această reorientare. PNŢ a pierdut fieful său: ţăranii au fost absorbiţi de PDAR, iar în Transilvania a luat fiinţă PUNR!

Cu toate acestea, PNŢCD a fost perceput ani întregi ca fiind un partid de dreapta datorită anticomunismului său inoculat de foştii deţinuţi politici şi nicidecum de ideologia creştin-democrată.

De altfel, gruparea Ioan Alexandru s-a pierdut în marea masă a partidului, din ea rămânând doar două litere stinghere în titulatura partidului: CD. Din nefericire, apartenenţa religioasă a majorităţii liderilor PNŢCD la Biserica Greco-Catolică sau Biserica Unită cu Roma a creat senzaţia în spaţiul public că ideologia creştin-democrată este apanajul catolicismului şi nu al religiei majoritare din România, ortodoxia.

Per