Somnul se situează pe lista activităţilor esenţiale supravieţuirii, alături de mâncat şi de respiraţie. Şi, chiar dacă nu e nevoie de nicio pregătire pentru a învăţa cum să facem asta, există riscul ca, şi atunci când dormim, să nu o facem corect.
Fie că adormim cu televizorul pornit, cu animalul de companie în pat, ori mâncăm cu puţin timp înainte de ora de culcare, multe dintre obiceiurile pe care le considerăm normale în timpul sau înainte de somn sunt, de fapt, greşite.
„Huffington Post“ a stat de vorbă cu experţi pentru a identifica şi pentru a dezminţi cele mai întâlnite mituri legate de somn.
1. Cu toţii avem nevoie de cel puţin opt ore de somn pe noapte
Nu toţi oamenii au aceleaşi nevoi. Ceea ce funcţionează pentru tine s-ar putea să nu funcţioneze pentru altcineva. „Nevoia de somn a unei persoane este predeterminată genetic. Unii oameni au nevoie de mai mult somn, alţii de mai puţin“, explică Michael Decker, profesor la Universitatea de Stat din Georgia şi purtătorul de cuvânt al Academiei Americane de Medicină a Somnului (AASM).
Aşadar, cum afli cât de mult trebuie să dormi? Un semn care indică o lipsă a somnului este dacă adormi de cum pui capul pe pernă, afirmă Robert Oexman, directorul Institutului „Sleep to Live“ „Este ceva obişnuit ca pacienţii să-mi spună că adorm de înadată ce pun capul pe pernă. Acesta este un semn care arată că nu dorm suficient de mult“, spune el. Dacă ai avut parte de sufiecte ore de odihnă, ar fi nevoie cam de 15 minute pentru a putea intra în starea de adormire.
Pe de altă parte, oamenii care spun că se mulţumesc doar cu şase ore sau mai puţin de somn se supun inconştient unor probleme în viitor. Cercetările au arătat că a dormi în mod constat şase ore sau mai puţin pe noapte poate creşte riscul de accidente vascular-cerebrale şi de diabet, poate provoca daune oaselor şi inimii, pe lângă mult