Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Noul look al PNL: mafiotul obraznic

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 septembrie 2008 ·

Mircea Marian: "S-au grăbit cei care au izbucnit în râs atunci când au auzit că Tudor Chiuariu este noul purtător de cuvânt al PNL."

După părerea mea, omul se potriveşte cât se poate de bine cu noua generaţie pe care liberalii o promovează în politică. Florin Călinescu, de exemplu, cel care a anunţat că vrea să ajungă un Schwarzenegger al politicii româneşti. Cel mai bine i s-a potrivit însă rolul de securist, în filmul „Balanţa“. Un actor de mâna a doua, cu afaceri de mâna a doua, şmecher şi îngâmfat, care are un program simplu şi coerent: dacă va fi ales, va ieşi la „un şpriţ cu toţi senatorii şi deputaţii de Argeş“. Firesc, dacă ne gândim că şi Nicu Văcăroiu este senator de Argeş. Sau partenerul de viaţă al doamnei Chifiriuc, rămăşiţa jumulită a celui după care femeile de la APACA strigau cu pasiune: „Nu vrem Kent, cafea, valută/ Vrem pe Roman...“. Era atât de disperat să ronţăie (din nou) din osciorul puterii, încât a acceptat să fie umilul subaltern al lui Dorin Marian, chiar dacă va deţine pomposul (şi inutilul) rang de „înalt reprezentant al guvernului pentru românii din străinătate“.

Roman se adaugă unui întreg grup de dezertori din PDL, nişte parlamentari anonimi care nu au niciun alt merit decât acela că, ascunşi sub aripa lui Tăriceanu, îşi înjură fostul stăpân. Unii dintre ei au primit recompense consistente pentru trădarea lor: fostul lider al organizaţiei de tineret a PD, Liviu Nistoran, a fost pus şef peste autoritatea de reglementare în comunicaţii. Din păcate pentru el, se pare că numirea sa a fost ilegală, aşa că va trebui să-i cedeze locul fostului preşedinte Dan Georgescu.

Chiuariu este cea mai potrivită imagine a acestei menajerii, care are doar două elemente comune - ura împotriva lui Băsescu şi dorinţa de a păstra, cât mai mult timp, controlul resurselor bugetare. Faptul că un epigon pitic şi cu vocea piţig

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ludovic Orban, ales președintele Forţei Dreptei, la primul Congres al partidului

Libertatea acum 40 minute
Congresul partidului Forţa Dreptei l-a ales sâmbătă, 20 aprilie, pe Ludovic Orban în funcţia de preşedinte al formaţiunii, acesta obţinând 1.203 voturi favorabile, informează News.ro.

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 3 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 3 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Replica lui Nicușor Dan pentru Piedone, care și-a făcut tricou cu mesajul „Și eu sunt interlop”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, ținând în mâini un tricou cu mesajul: „Ştim toți”. Primarul Capitalei îi dă astfel replica lui Cristian Popescu Piedone, care la depunerea candidaturii a

Atletism: Bianca Ghelber s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 33 minute
​Atleta Bianca Ghelber a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de vară de la Paris, după ce a îndeplinit baremul olimpic la aruncarea ciocanului, sâmbătă, la Nairobi (Kenya), informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. Bianca GhelberFoto: ANDR

Marinar MORT la bordul unei nave din rada Sulina. Misiunea de salvare, întârziată din cauza condițiilor meteo

Gandul acum o ora
Nava „SAR Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagră, a intervenit de urgență sâmbătă dimineață, în urma unui apel de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit ca secerat, pe vas. S

Administraţia Biden a limitat forajele pentru petrol şi gaze şi mineritul în Alaska, nemulţumind liderii statului

News.ro acum o ora
Administraţia Biden a luat măsuri, vineri, pentru a limita atât forajele de petrol şi gaze, cât şi mineritul în Alaska, înfuriind oficialii statului, care au spus că restricţiile vor costa locuri de muncă şi vor face ca SUA să se bazeze pe resurse s

Banca Mondială a atras angajamente de peste 11 miliarde de dolari pentru combaterea crizelor climatice şi globale

News.ro acum 44 minute
Banca Mondială a obţinut angajamente de peste 11 miliarde de dolari din partea unor 11 ţări, pentru noi instrumente hibride de capital şi de garantare a portofoliului menite să extindă capacitatea de finanţare a băncii cu 70 de miliarde de dolari, î

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Slovacii au strâns donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, relatează News.ro c

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

1°/14°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°