Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căpitanul Gaz Metanului ştie soluţia pentru a salva un sezon mai slab: "Cupa este cel mai uşor mod de a ajunge în Europa League"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 26 septembrie 2011 ·

Căpitanul echipei din Mediaş, în vîrstă de 32 de ani, Cristi Todea, recunoaşte că formaţia lui Pustai a început mai slab campionatul, dar crede că o soluţie pentru a salva sezonul este cîştigarea Cupei României, care ar duce-o pe Gaz Metan înapoi în preliminariile celei de-a doua competiţii a continentului. Într-un interviu acordat de Todea, acesta a prefaţat partida din această seară, împotriva celor de la Tg.Mureş.

...despre evoluţia Gaz Metanului în noul sezon

"Este foarte adevărat faptul că au fost doar două jocuri în care am reuşit să legăm tot atîtea victorii consecutive pentru că în rest am avut evoluţii destul de şterse în meciurile din deplasare,excepţie făcînd partida de la Cluj cu CFR. Să nu uităm că anul trecut am adus foarte multe puncte din deplasare,care în final au contat foarte mult la poziţia pe care ne-am clasat. Acuma nu vom mai sta să ne gîndim la ce a fost şi vom porni de la capăt iar pe termen scurt dorinţa noastră este ca după cele două partide de acasă cu Mureşul şi U Cluj să ajungem la partida de la Tg Jiu cu pandurii să rămînem la 0 în clasamentul adevărului"

...despre partida cu Tg.Mureş

"O să ne aştepte un joc foarte important pentru ambele echipe. Vom întîlni o echipă bună care a avut un început mai slab de campionat. Noi ne dorim să nu mai alternăm evoluţiile bune cu cele mai puţin reuşite, dar dacă ar fi să ne uităm la parcurul nostru de pînă acum, ar trebui să avem un joc reuşit. Să nu uităm însă un amănunt legat de adversarii noştri, fotbaliştii din Tg. Mureş, care deşi au început mai slab campionatul au jucat cu echipe bune de la noi. Oricum, nu avem altă variantă decît victoria".

...despre şansele din Cupa României

"Desigur, Cupa îţi conferă cel mai scurt drum spre Europa League. Să nu uităm că vor mai fi doar patru partide pînă a ajunge din nou într-o competiţie eur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum o ora
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 2 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 27 minute
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 4 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 3 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Mediafax acum 2 ore
Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023, după ce s-a contractat cu aproape o treime în primul an de război, a anunţat serviciul de statistică, potrivit Reuters. Cifra PIB a fost puţin mai mare decât cea avansată de ministrul Economiei Iulia Svyr

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 5 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

România în Schengen, din 31 martie, cu frontierele aeriene și maritime. Care vor fi regulile pe aeroporturi

HotNews acum 5 ore
România intră în Schengen de duminică, însă doar cu frontierele aeriene și maritime, în condițiile în care Austria nu cedează și ține în continuare țara noastră la frontiera terestră a spațiului european de liberă circulație. Asta înseamnă că începâ

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale