Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Dică pare într-adevăr un jucător nou-venit la Steaua » Acum chiar e "Dicanio"!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 17 ianuarie 2011 ·

Atacantul de 30 de ani s-a întors într-o echipă schimbată aproape complet, din care nu-i ştie pe cei mai mulţi dintre colegi

A mai căzut un nume de pe lista potenţialilor căpitani ai Stelei. Realitatea e că nici Nicolae Dică nu poate fi liderul echipei în retur. El arată mai degrabă ca un jucător nou-venit, deşi are doar doi ani şi jumătate de cînd a plecat din Ghencea. Schimbările multe şi dese pe care le-a suferit echipa de cînd el s-a transferat în Italia l-au transformat într-un necunoscut pentru majoritatea roş-albaştrilor. Iar ei sînt la fel pentru el.

Numai cinci oameni din lotul de 26 au mai jucat cu Dică la Steaua: Nicoliţă, Baciu, Surdu, Emeghara şi Cezar Lungu. Şi asta se vede în timpul antrenamentelor. Marcatorul de la Kiev, de acum trei ani şi jumătate, e aproape tot timpul apropiat de Bănel, singurul cu care are o relaţie legată. Nu face parte nici din grupul tinerilor, Stancu, Tănase, Matei, Gardoş, nici din cel al străinilor, cu Bonfim, Ricardo şi Geraldo componenţi. Nu se regăseşte nici în falanga venită de la Urziceni.

Poate să alerge

Dică a cîştigat prima parte a pariului cu Gigi Becali. "O să-i arăt patronului în Turcia că mai pot să alerg!". Ieri s-a efectuat un antrenament fizic tare şi el a făcut faţă. A arătat chiar relaxat în timpul unor pauze, glumind cu Bănel.

8 luni au trecut de cînd Dică a fost integralist într-un meci oficial: Ceahlăul - CFR 2-4, partidă disputată pe 22 mai 2010

Atacantul de 30 de ani s-a întors într-o echipă schimbată aproape complet, din care nu-i ştie pe cei mai mulţi dintre colegi

A mai căzut un nume de pe lista potenţialilor căpitani ai Stelei. Realitatea e că nici Nicolae Dică nu poate fi liderul echipei în retur. El arată mai degrabă ca un jucător nou-venit, deşi are doar doi ani şi jumătate de cînd a plecat din Ghencea. Sc

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

UPDATE - Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu. la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990 - FOTO

News.ro acum 11 minute
Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990. Niciunul dintre cei doi nu a făcut declaraţii la sosirea la Parchetul General. Ministrul J

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°