Liberalul Ludovic Orban întăreşte tabăra liderilor USL care refuză o alianţă de guvernare cu cei de la UDMR. Orban a precizat, pe pagina personală de Facebook, că va face poziţie distinctă în USL, dacă se va vota pentru o alianţă cu UDMR. Motivul invocat de liberal este jocul dual al maghiarilor, care au susţinut guvernele conduse de Emil Boc şi s-au aliat cu Traian Băsescu.
"Nu voi vota un guvern din care face parte UDMR", a explicat Ludovic Orban.
"UDMR a trădat în 2009 înţelegerea cu PNL şi cu PSD, fiind factorul decisiv care a permis învestirea guvernului BOC 2 (după ce, culmea, votaseră moţiunea de cenzură care a dus la căderea cabinetului BOC 1 ). Timp de 3 ani UDMR a votat toate aberaţiile guvernului Boc, care au creat dezastrul economic, social şi instituţional de astăzi. UDMR a boicotat referendumul de demitere a lui Băsescu, fiind un factor decisiv în operaţiunea de salvare a lui Băsescu. Cetăţenii care ne-au votat sunt într-o proporţie zdrobitoare împotriva cooptării UDMR la guvernare. Poziţia mea nu are nicio legătură cu statutul de partid etnic al UDMR", a argumentat el.
Ludovic Orban nu este singurul lideral care s-a pronunţat tranşant în defavoarea unei alianţe cu UDMR. "Când a fost referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, UDMR a cerut populaţiei maghiare să nu participe la referendum, motiv pentru care domnul Băsescu nu a fost demis. Acum UDMR vrea la guvernare cu USL? Este profund incorect ca să ne asociem cu UDMR, după ce au contribuit decisiv la rămânerea lui Băsescu în funcţie", a declarat Puiu Haşotti, pentru Mediafax.
Nici Gigi Becali nu este mulţumit de o alianţă cu UDMR. El susţine că Victor Ponta ”a greşti” când a lansat această variantă şi a precizat că este împotriva unor astfel de negocieri.
UDMR, deschis la negocieri
Kelemen Hunor, liderul UDMR, alimentează