Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Program de weekend azi în spital, de Ziua Mondială a Sănătăţii

Publicat in Adevarul, joi 7 aprilie 2011 ·

Sucevenii care au o problemă de sănătate şi vor să meargă azi în Ambulatoriul spitalului trebuie să facă cale întoarsă deoarece cabinetele medicilor sunt închise.

Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava sărbătoresc astăzi Ziua Mondială a Sănătăţii. Sucevenii care au o problemă de sănătate care nu reprezintă o urgenţă vor fi nevoiţi să revină mâine în Ambulatoriul de specialitate al spitalului deoarece cabinetele medicilor sunt închise astăzi.

Secţiile spitalului funcţionează cu linie de gardă, în timp ce Unitatea de Primirea a Urgenţelor normal. Medicii care sunt azi de serviciu îşi vor primi ziua liberă în perioada următoare, potrivit reprezentanţilor spitalului.

Tema Zilei Mondiale a Sănătăţii 2011 este „Rezistenta la agenti antimicrobieni”, iar sloganul „Acţionează astăzi ca să poţi vindeca şi mâine” lansează un apel pentru intensificarea angajamentului global la protejarea eficienţei acestor medicamente esenţiale în tratarea bolilor infecţioase, în beneficiul generaţiilor viitoare.

În Uniunea Europeană 25.000 de persoane din 400.000 infectate în fiecare an, mor din cauza unor infecţii bacteriene grave şi rezistente la antimicrobieni, cele mai multe dobândite în unitaţile spitaliceşti (nozocomiale). Măsuri simple stau la îndemâna publicului larg pentru combaterea infecţiilor şi a rezistenţei la antimocrobieni, precum controlul purtătorilor de microbi (al vectorilor) prin acţiuni susţinute de igiena comunitară, observarea consecventă a normelor de igienă în gospodării şi la pregătirea hranei, spălarea mâinilor.

Cooperarea cu medicii de familie pentru folosirea unor tratamente alternative faţă de cele antimicrobiene oricând este cazul, precum şi refuzul auto-medicaţiei pot avea efecte benefice pentru sănătatea proprie şi pentru cea a comunităţilor prezente şi viitoare.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

UPDATE - Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu. la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990 - FOTO

News.ro acum 26 minute
Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990. Niciunul dintre cei doi nu a făcut declaraţii la sosirea la Parchetul General. Ministrul J

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°