Dascălii spun că orele petrecute în biblioteca facultăţii nu valorează nici cât o ceapă degerată dacă, în final, tinerii nu ştiu să aplice teoria în viaţa reală Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Până să intre în vacanţa de Crăciun, mulţi dintre studenţii români trebuie să treacă mai întâi de hopul testelor parţiale, în funcţie de rezultatul cărora vor avea sau nu acces la examenele din sesiunea de iarnă. Dascălii le sar în ajutor cu sfaturi: celor de la profilul uman, toceala în sine nu le garantează nici măcar o notă de trecere, iar cei de la real trebuie să arate că pot jongla cu teoriile în orice context.
Capacana testelor grilă
„99% din testele parţiale de la noi sunt de tip grilă, unde se pune accent pe detalii. Dacă nu înveţi foarte bine, rişti să ratezi sesiunea”, spune Cristina Răduţă, studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti. Tânăra crede că succesul promovării testelor tip grilă este direct proporţional cu prezenţa la seminarii. „Acolo se fixează informaţia cu ajutorul discuţiilor”. REZIDENȚIAT 2012. Absolvenții de Medicină susțin un examen decisiv. Ce nouăți sunt și unde este cea mai mare concurență
Maximilian Dobrescu, student în anul trei la Academia de Ştiinţe Economice din Capitală preferă doar să frunzărească materia cu o zi-două înainte de examen. „Strategia m-a ajutat să rămân doi ani pe locul 70 din circa 450 de studenţi”, spune mândru tânărul.
De cealaltă parte, şi dascălii spun că vremurile s-au schimbat. „E importantă şi teoria, dar vrem să vedem cum o interpretează studenţii. Profesorii îşi dau seama când cineva bate câmpii şi când are o gândire originală”, arată Rodica Zafiu, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. ÎN PREMIERĂ pentru ROMÂNIA! Cum arată SINGURA Universitate care NU-ȚI dă DIPLOMĂ, dar te face FERICIT
Dascălii non-conformişti merg chiar mai departe şi îşi