Pe faţada exterioară a curţii Bisericii „Toţi Sfinţii" sunt prezentate o parte din cele 29 de biserici şi clădiri translatate de ing. Eugeniu Iordăchescu pentru a fi salvate de la demolare.
Pe faţada exterioară a curţii Bisericii „Toţi Sfinţi" din Râmnicu Vâlcea a fost deschisă o expoziţie inedită intitulată „Biserici şi clădiri salvate de dr. ing. Eugeniu Iordăchescu". Timp de trei luni de acum încolo, toţi cei care trec pe Bulevardul Calea lui Traian pot vedea imagini cu o parte din cele 29 de biserici şi clădiri translatate de pe vechile amplasamente pentru a fi salvate de la demolare. „Inginerul Iordăchescu a translatat 10 biserici în Bucureşti şi 2 în afara lui, 16 blocuri şi statuia Domniţa Bălaşa, în total 29 de clădiri mutate. Printre cele din Bucureşti, amintim translatarea Palatului Sinodal din incinta Mănăstirii Antim din Bucureşti, Biserica «Sf. Ilie» Rahova, care are pictură de Tătărăscu, Biserica Olari de pe Calea Moşilor, Biserica «Sfântul Ioan Nou», Biserica Cuibul cu Barză. A ridicat şi Biserica Mănăstirii Râmeţ cu 2,08 m, pentru a nu mai intra apa în ea", a spus Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului.
Eugen Iordăchescu s-a născut la Brăila în anul 1929, fiind absolvent al Institutului de Construcţii din Bucureşti. A ocupat funcţii în institute de proiectare, a fost cadru didactic şi este autor al mai multor brevete. Fii săi urmează cariera şi pasiunea tatălui. Inginerul povesteştea că ideea de a salva astfel clădirile i-a venit luând drept exemplu un chelner cu o tavă plină de pahare în mână. „M-am gândit cum ţine în mână tava cu pahare fără ca acestea să se mişte, deşi el şerpuieşte printre mese. Mi-am dat seama că, dacă baza este stabilă, ce se află deasupra nu are cum să se mişte". Într-unul dintre blocurile mutate, oamenii au stat apartamente în timpul operaţiunilor.
Spital, bancă şi multe biserici m