Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corupţia ca stare de fapt

Publicat in Adevarul, miercuri 8 februarie 2012 ·

Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

Cu două zile înainte de publicarea probabil a celui mai bun raport al Comisiei Europene privind Justiţia din România, Adrian Năstase scria pe blog, aparent din senin, următorul text: „Pe fondul vidului instituţional şi/sau al unei clase autohtone capitalizate, corupţia este un fapt de viaţă care unge angrenajele economiei în tranziţie".

E o teorie pe care am mai auzit-o, acum mai bine de 15 ani, la un alt lider PSD: Viorel Hrebenciuc. Acesta afirma că un grad rezonabil de corupţie, într-o ţară aflată în căutarea capitalismului, are darul de a asigura un transfer al avuţiei naţionale din patrimoniul public în mâini româneşti, şi nu străine. Rostită la aşa distanţă de timp de lideri ai partidului care a preluat puterea după Revoluţie, teoria „corupţiei controlate" sau a corupţiei ca fapt de viaţă, cum o numeşte Adrian Năstase, ne ajută să înţelegem mai bine ce ni s-a întâmplat în ultimele două decenii. Putem în mod legitim să bănuim că săracul şi cinstitul Ion Iliescu a permis, deliberat şi programatic, forme discrete şi relativ acceptabile de corupţie, care să umple „vidul unei clase autohtone capitalizate". Este de asemenea de presupus că şi guvernările de dreapta au achiesat cu bucurie şi cu discreţie la această teorie şi şi-au format propriile lor clientele. Singura diferenţă care a mai rămas de făcut a fost aceea a inteligenţei şi/sau a rapacităţii cu care s-a acţionat - şi astfel s-a născut butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

Seria „corupţiei controlate" pare să fi fost fracturată nu atât de o voinţă politică internă, cât de iminenta aderare la Uniunea Europeană. Prima mare victimă a acestei fracturi a fost Adrian Năstase, care are toate motive

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 25 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către o mămică / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 41 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către o mămică, femeia care a agresat-o fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Pol

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 24 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Ziua porților deschise la o școală care formează meseriași

Ziarul Vaii Jiului acum 2 ore
Săptămâna altfel este un bun prilej de a cunoaște spre exemplu oportunitățile de studiu din viitor. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” și-a deschis porțile pentru viitori posibili elevi, tineri dornici să deprindă tainele unei meserii. Joi, 25 april

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 4 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°