Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Încă o lună cu schele la Centrul Expoziţional

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Lucrările la proiectul întocmit în 2006 au început acum doi ani, timp în care a suferit trei amânări. Consiliul Local şi cel Judeţean au modificat în nenumărate rânduri soluţia tehnică şi partea de cofinanţare.

După mulţi ani de tergiversări, proiectul Centrului Expoziţional Moldova a intrat în linie dreaptă. Şefii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean (CJ) au suplimentat pentru ultima dată contractul semnat cu firma Conest, cu 3,31 de milioane de lei.

La această majorare se adaugă şi cei 8,4 milioane de euro, valoarea iniţială a contractului. „Nu noi suntem lideri de proiect, ci Ministerul Dezvoltării. S-au modificat cantităţile de lucrări şi suntem nevoiţi să majorăm contractul. În plus, au apărut şi lucrări suplimentare, neprevăzute, şi trebuie să schimbăm termenul“, a declarat Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al CJ.

O lună în plus pentru scările rulante

Pentru finalizarea investiţiei, autorităţile locale au decis şi prelungirea duratei de execuţie cu încă o lună din cauza unor lucrări neprevăzute. Deşi trebuia terminat în octombrie, proiectul a fost amânat pentru sfârşitul lui noiembrie.

Prelungirea este motivată de faptul că furnizorul de scări rulante a trebuit să modifice tehnologia de execuţie şi a avut nevoie de mai mult timp.

Centru pentru expoziţii şi conferinţe

Centrul Expoziţional se întinde pe 11.000 de metri pătraţi şi a fost construit pentru organizarea de târguri. Amplasat în apropiere de Fortus şi Parcul Tehnologic, Centrul Expoziţional este compus din trei corpuri de clădire, cu săli de conferinţe, spaţii pentru târguri, pentru depozitare şi spaţii comerciale. În exterior, a fost amenajată şi o platformă pentru expoziţii în aer liber, cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, cu 145 de locuri de parcare, la care se adaugă spaţii pentru depozitarea mărfii şi un ate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 2 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 20 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 31 minute
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Corvinul Hunedoara, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00

Gandul acum 24 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Corvinul Hunedoara, joi, 25 aprilie 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Alina Gorghiu: Dosarul Mineriadei, o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România, a fost un parcurs sinuos al acestui dosar / Avem o obligaţie pe care sper să ne-o onorăm, ca stat, faţă de societatea românească

News.ro acum o ora
Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, a declarat joi despre dosarul Mineriadei din 1990 că este o veche restanţă a statului român şi a justiţiei din România ea precizând că a fost un parcurs sinuos al acestui dosar. ”Avem o obligaţie pe care sper să n

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 2 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°