Dacă v-a trecut prin minte că în Azerbaidjan nu s-a auzit de Hagi, v-aţi înşelat. Mobila şi Hagi sunt produsele româneşti cele mai cunoscute aici. Nenorocirea este că, odată cu Hagi, s-a retras şi mobila din activitatea competiţională.

Cam bate vântul pe aici. La propriu, nu prin buzunare. Dacă te încumeţi la o promenadă pe malul Mării Caspice, constaţi că ai încăput pe mâinile unui bărbier care-şi plimbă cu o poftă nebună briciul pe faţa ta. Aproape că le înţelegi pe femei, îndeosebi pe cele care-şi acoperă faţa. Numai că n-am prea văzut astfel de femei pe aici. La Baku, deşi se aude de câteva ori pe zi cântecul muezinului, semnele islamului nu sunt apăsătoare. Din ce am putut observa, azerii seamănă din multe puncte de vedere cu noi. Şi aici există, în orele de vârf, un trafic infernal pe străzi. Aş spune că e un act de curaj să încerci să traversezi strada. Când se blochează câte o intersecţie, şi se cam blochează, şoferii claxonează în draci. Dar niciodată n-ai să-l vezi pe vreunul coborând cu bâta în mână din maşină ca să-i dea celui ce l-a enervat în cap. Şi asta din cel puţin trei motive: unu, sportul acesta nu pare să le fie cunoscut; doi, ştiu să-şi păstreze chiar şi atunci când se enervează calmul; trei, poliţia este întotdeauna pe-aproape. De altfel, poliţia este foarte prezentă, în accepţiunea pozitivă a termenului, pe străzi. D-aia şi sunt acestea, străzile adică, atât de sigure. D-aia şi reuşesc până la urmă şoferii să iasă din intersecţie, căci se află în vecinătate cel puţin o maşină a poliţiei dinăuntrul căreia răzbate o voce fermă care dirijează circulaţia. D-aia şi izbutesc pietonii să treacă, într-un final fericit, pe trotuarul celălalt. Mai semănăm cu azerii în privinţa maşinilor de fiţe şi a fiţoşilor de la volan, repet, cu deosebirea fundamentală că aceştia nu se grăbesc să te scuipe într ochi sau, şi mai bărbăteşte, să-ţi crap