Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un egiptean

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 28 februarie 2009 · ·

În afara atacantului Hamza, giuleştenii îl aşteaptă şi pe fundaşul Mohamed Abdullah pentru a suplini iminenta plecare a lui Marius Constantin la Spartak

Rapidiştii i-au găsit deja înlocuitor lui Marius Constantin, care e ca şi transferat la Spartak Moscova. Joi, va sosi la Bucureşti Mohamed Abdullah, internaţional egiptean, legitimat la Zamalek Cairo şi care a mai jucat în cariera sa la Konyaspor, în Turcia. "Marius va semna în cîteva zile cu ruşii şi, dacă îl tragem pe Maftei în centru, cu cine mai jucăm pe dreapta? Aşa, vine băiatul ăsta, care e meseriaş, tăticu', joacă şi fundaş, şi mijlocaş, un fel de Bozo", a explicat Rică Răducanu, cel prin intermediul căruia se va realiza transferul.

Mohamed a mai evoluat în trecut la El Ahly şi la El Ismaily, ambele din prima ligă egipteană, şi şi-a trecut în palmares două titluri de campion al Egiptului, reuşind totodată să cucerească de două ori Liga Campionilor Africii, în 2005 şi 2006.

Abdullah nu va veni singur în Giuleşti. Fundaşul dreapta îl va aduce cu el şi pe colegul său de la Zamalek, Gamal Hamza (27 de ani), golgeterul echipei. Transferurile celor doi nu-i vor costa nimic pe alb-vişinii, ambii fotbalişti venind liberi de contract.

Ivelja e gata de debut

Singurul transfer al rapidiştilor din pauza de iarnă, mijlocaşul Djordje Ivelja (24 de ani), va debuta mîine la Bistriţa. "Am primit «cartea verde» a lui Ivelja, care este apt de joc pentru meciul de duminică. El a fost legitimat joi şi are drept de joc. A semnat cu noi pentru următorii trei ani", a spus antrenorul Marian Rada. Ivelja a venit din postura de jucător liber de contract, după ce înţelegerea sa cu OFK Belgrad a expirat în această iarnă.

Ultimele noutăţi:

» Costin Lazăr s-a refăcut după accidentarea suferită la cot şi va evolua cu Bistriţa. Mijlocaşul va purta un bandaj special

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 48 minute
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 29 minute
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 2 ore
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă, simbolul eșecului marca Nicușor Dan

Adevarul acum 23 minute
Pornit în 2020 să facă „revoluție” în domeniul infrastructurii de apă caldă și termoficare din București, Nicușor Dan a reușit să obțină, aproape patru ani mai târziu, exact ce a făcut: nimic. 

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum o ora
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 4 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

9°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°