Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTV va emite dintr-o biserică a Vaticanului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 octombrie 2013 ·

Dan Diaconescu își pregăteşte o revenire spectaculoasă.

"Am obținut deja licența în Italia. În principiu, ne propunem să dăm drumul postului în jurul datei de 15 octombrie. Dar aici nu depinde numai de noi, depinde și de firmele de cablu din România. Oricum, dacă nu e 15, e 30 octombrie, dar tot îi dăm drumul", a spus Diaconescu pentru paginademedia.ro.

Jurnalistul a adăugat: "Studioul este chiar într-o clădire a Vaticanului. Este un fel de biserică, iar la parterul acestei biserici avem noi 500 de mp. Nu-ți închipui că este un spațiu prea mare. Este cam cât aveam înainte în garsoniera din Piața Romană. Oricum, din Italia va fi realizată doar emisiunea mea. În București, în studiourile din Preciziei, va fi un punct de lucru al OTV. De acolo se vor face toate emisiunile, mai puțin a mea. Studioul din București va fi conectat cumva cu cel din Italia. Avem și o emisiune dedicată direct italienilor pe frecvența de care spuneam mai devreme, iar pentru ei, dacă se poate, am vrea să subtitrăm în italiană toate emisiunile OTV. Ceea ce facem în Italia sper să fie cu mai mult profit, pentru că TVA-ul e mai mic, la fel și impozitul pe profit, iar amenzile nu există. Legislația e mai permisivă aici. Am obținut și rezidență de Vatican".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 6 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 55 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Ciolacu, mesaj către Clotilde Armand, care l-a trimis „la covrigărie: „Să-și ia un avocat bun!”

HotNews acum 12 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis primarului Clotilde Armand, trimisă în judecată joi, „să-și ia un avocat bun”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Marcele, privește-ne pe noi. Noi suntem cei care te vor trimite înapoi la covri

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 2 ore
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 26 minute
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°