Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro şi contra taxei de autostradă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 9 iulie 2010 ·

Autorităţile se pregătesc să pună taxă pe autostrăzi pentru a putea fi întreţinute. Aţi fi de acord cu o astfel de taxă? Sursa: Mediafax

De câţiva ani, autorităţile ne promit kilometri întregi de autostradă, care se lasă însă mult aşteptaţi. Mai nou, şeful Transporturilor, Radu Berceanu, a lansat ideea că, din 2011, am putea plăti o taxă de circa 3-4 euro/100 km. El spune că are nevoie de bani pentru întreţinere.

ARGUMENTE PRO

De ce să dam banii Autostrăzile vor avea o calitate mai bună decât în prezentVa spori siguranţa în traficVor fi reduse furturile de marcaje şi alte anexeSunt mai multe state UE care au o astfel de taxăRitmul de construire ar putea fi mai rapid

ARGUMENTE CONTRA

Nu merită să plătim Achităm deja o rovinietă şi o altă taxă inclusă în preţul carburanţilorAvem prea puţini kilometri de autostradăAutostrăzile au fost făcute cu banii statului şi nu sunt privateNu există garanţia că nu vor fi gropiDrumurile alternative au o calitate foarte slabă

Punem taxă, dar nu avem încă autostrăzi finalizate

Ministrul Berceanu intenţionează să pună taxă de 3 sau 4 euro/100 km pentru şoferii care vor dori să ajungă la mare, fără să ştie când exact va fi gata lucrarea, care întregistrează deja întârzieri.

Introducem taxă înainte să avem autostrăzi! Asta intenţionează să facă autorităţile române din vara anului viitor, când estimează că se va finaliza în mare parte tronsonul care duce spre litoral.

"În sezonul estival 2011 se va circula pe autostradă de la centura Piteşti la centura Constanţa, dar pe Cernavodă-Constanţa s-ar putea merge pe câte o bandă pe sens pe autostradă", a afirmat recent ministrul transporturilor, Radu Berceanu. Românii care vor beneficia de această facilitate vor trebui însă să plătească 3 sau 4 euro/100 de kilometri, aşa cum anunţă ministrul de resort.

Întârzierea lucrărilor, din cau

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum o ora
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 2 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Prahova: 42 de persoane, evacuate din blocurile de pe strada din Slănic care s-a surpat/ Măsuri adoptate în urma şedinţei CJSU

News.ro acum o ora
Un număr de 42 de persoane au fost evacuate din blocurile situate pe strada 23 August din oraşul prahovean Slănic, decizia fiind luată în condiţiile în care, joi dimineaţă, strada s-a surpat, o parte din asfalt deplasându-se la doi metri adâncime. M

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 8 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°