Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STOP VOT! Braşovenii şi-au votat medicii cu care se mândresc

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Începând de luni, 7 noiembrie, puteţi afla poveştile de viaţă ale celor mai iubiţi cinci medici din Braşov.Clasamentul final va fi stabilit de cititorii care au votat pe brasov.adevarul.ro, de un juriu de specialitate şi de redacţia „Adevărul", fiecare având un procent de 33% din valoarea votul final.

Cei mai mulţi cititori au votat cu sufletul şi au scris mesaje emoţionante despre medicii pe care îi preţuiesc. Cei mai votaţi medici de către cititori au fost Ioan Oprea, medic neonatolog la Maternitatea Braşov, specialist care a reuşit multe „minuni" şi a ajutat să supravieţuiască bebeluşi de doar câteva sute de grame.

Un loc important în preferinţele cititorilor îl ocupă Mihai Ion, chirurg la Spitalul Militar. Medicul a reuşit, acum şapte ani, să facă, în premiră pentru Braşov, o operaţie de înlocuire a esofagului.

Un alt medic foarte votat a fost ginecologul Cezar Podaşcă, poate cel mai căutat specialist din Braşov în acest domeniu. Medicul este recunoscut pentru calmul său şi apreciat de paciente pentru blândeţea şi profesionalismul de care dă dovadă.

Un alt medic apreciat de braşoveni este Valeriu Bronescu. Specializat în domeniul ORL, medicul a realizat, în această primăvară, prima operaţie din ţară de dilatare a trompei lui Eustache, în cazul unei otite cronice seroase.

Lista juriului

Şi redacţia „Adevărul", împreună cu un juriu de specialitate a stabilit o listă cu medici care fac cinste oraşului. Printre aceştia se numără: Mircea Radu, neurochirurg Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă, Ioan Oprea, neonatolog la Maternitatea Braşov, Cristian Badea- chirurg Spitalul Militar, Mihai Ion, chirurg, Spitalul Militar, Dan Grigorescu, chirurg plastician, Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă, Valeriu Bronescu, medic primar ORL, Cezar Podaşcă, ginecolog,

Ionel Moldovan, ginecolog, Alexandru Oanţă, medic primar dermatolog,

Ioan R

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 28 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Ciolacu, despre trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand: Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident

News.ro acum 22 minute
Marcel Ciolacu a precizat că nu comentează trimiterea în judecată a edilului sectorului 1 Clotilde Armand, pentru că „e o doamnă”, în primul rând. „Părerea mea, să-şi ia un avocat bun, fiindcă a încălcat legea în mod evident”, a completat liderul PS

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 2 ore
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 48 minute
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°