Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi americani au spânzurat un manechin ce îl înfăţişa pe Obama

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 octombrie 2008 ·

Un student de la Universitatea din Kentucky şi un alt bărbat au fost arestaţi ieri, acuzaţi că au spânzurat, în campus, un manechin în mărime naturală ce îl reprezenta pe Barack Obama, anunţă AP. Şeful poliţiei din campus, Joe Monroe, a spus că, ulterior, bărbaţii au avut remuşcări din cauza glumei făcute. Studentul Joe Fischer, de 22 de ani, şi Hunter Bush, de 21 de ani, sunt amândoi din Lexington. Cei doi au fost reţinuţi sub acuzaţia de comportament antisocial. Ei au fost acuzaţi şi de furt de la sediul unei fraternităţi, de unde proveneau materialele. Tinerii au spus că s-au decis să spânzure manechinul după ce au văzut la televizor că, în California, câţiva oameni au realizat un manechin al candidatei republicane la vicepreşedinţie, Sarah Palin. Martorii au spus că manechinul arăta precum Obama şi că avea o mască de Halloween. El fost găsit spânzurat de un copac, cu o frânghie înnodată la gât. Rectorul, Lee Todd, a spus că incidentul violează codul etic al Universităţii, iar Fischer riscă exmatricularea. "Cred sincer că un act atât de scandalos şi de jignitor precum spânzurarea manechinului ne-a mobilizat campus-ul, comunitatea şi statul pentru a lupta împotriva rasismului", a spus Todd, citat de AP.

A fost pentru a doua oară în această lună că un astfel de manechin a fost găsit într-un campus. La George Fox University, un mic colegiu creştin din Oregon, patru studenţi au fost recent pedepsiţi deoarece au spânzurat o reprezentare a lui Obama de un copac.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum o ora
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum 34 minute
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum 35 minute
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 2 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum o ora
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Mediafax acum 16 minute
Preotul care a oficiat o slujbă de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat pentru trei ani. El urmează să îndeplinească sarcina de cititor de psalmi.

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 18 minute
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Senatul american a aprobat ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden

Mediafax acum 4 ore
Senatul american a aprobat cu o majoritate covârşitoare ajutorul pentru Ucraina şi Israel, trimiţându-l pe masa lui Biden. Aprobarea pachetului de ajutor în valoare de 95,3 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan pune capăt unor luni de

Gabriela Firea: 3.700 de blocuri, cele mai multe în sectorul 6, nu au apă caldă

Mediafax acum 3 ore
„Jumătate dintre locuitorii Capitalei au motive să-i spună <Mulţumesc> actualului primar general! Se spală cu apă încălzită la ibric! 3.700 de blocuri, cele mai multe în sectorul 6, nu au apă caldă! Mai e şi frig afară! Este una dintre cele mai mari

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°