Redactor la revista „Discobolul“, scriitorul Cornel Nistea ţine neapărat să precizeze că activitatea sa în cadrul cunoscutei publicaţii de cultură i-a stimulat foarte mult apetitul creaţiei. Cornel Nistea a fost un tânăr neastâmpărat, plin de energie. Elev în clasa a IX-a la Baia de Arieş, a fost exmatriculat din cauza absenţelor, pleca de la şcoală ca să înoate sau să călărească armăsarii unchiului său. „Mi-au făcut un serviciu extraordinar că m-au exmatriculat, pentru că altfel n-aş fi fost scriitor. Întors acasă în Sălciua şi muştruluit de bunic că am făcut de râs familia, am urcat în podul casei unde am găsit nişte cărţi de excepţie – Pădurea Spânzuraţilor a lui Rebreanu, Stăpân şi slugă de Tolstoi şi Infernul lui Dante. Atunci am scris primele versuri. Mai apoi am urmat liceul seral la Aiud unde am citit foarte multă poezie de autori ca Esenin, Baudlaire şi alţii, dar şi literatură masivă – aproape tot ce a scris Dostoievsky, dar şi din Shakespeare. Nu prea m-am ţinut de carte la liceu, dar am citit foarte mult. Am scris la fel de mult, dar n-am finalizat“, rememorează scriitorul.
„Ritualul bestiei“, roman la care a lucrat opt ani
Membru al Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor, prozatorul Cornel Nistea spune că e extrem de critic în privinţa propriei creaţii. „Scriu foarte greu. Pe de altă parte, sunt foarte exigent cu mine. N-am publicat niciodată ceva fără să fi scris măcar două-trei variante. Am învăţat această exigenţă de la Flaubert şi Tolstoi, dar şi de la Rebreanu şi de la Arghezi, care se ducea în tipografie fie şi să schimbe o singură virgulă. L-am admirat pe Arghezi că şi-a tipărit primul volum de versuri abia la vârsta de 47 de ani. Scriitorii mei preferaţi sunt însă alţii – Gogol, Cehov, Dostoievski, Kafka, Camus, Sartre, Proust, Hemingway, sudamericanii Asturias, Julio Cartazar, Marquez, polonezul Reymont, ger