Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA va trimite o imprimantă 3D în spaţiu, astronauţii sunt cu un pas mai aproape de a-şi printa mâncarea

Publicat in Adevarul, marți 30 iulie 2013 ·

NASA vrea să ducă o imprimantă 3D în spaţiu, în 2014, iar acesta este primul pas spre crearea de la zero a alimentelor şi obiectelor, fără să mai trebuiască livrate de pe Pământ.

Anul viitor, NASA plănuieşte să trimită o imprimantă 3D în spaţiu. Aceasta va fi folosită de către astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (SSI). Agenţia spaţială vrea astfel să limiteze dependenţa oamenilor din spaţiu de uneltele care trebuie furnizate de pe Pământ. Imprimanta 3D pe care o vor primi în 2014 este încastrată într-o casetă de metal şi este dotată cu un geam prin care astronauţii pot monitoriza procesul de printare. Obiectele pe care le are de creat imprimanta vor fi create strat cu strat, folosind plastic sau alte materiale, conform schiţelor preîncărcate în programul acesteia.

Compania care va livra această imprimantă a fost fondată în 2010 de către o echipă alcătuită din foşti astronauţi şi experţi în printare 3D. „Va fi cu atât mai important ca astronauţii să dispună de astfel de imprimante în momentul în care vom începe să călătorim spre Marte, să ne întoarcem la Lună şi apoi să explorăm şi asteroizi“, a declarat Jason Dunn, cofondator şi director tehnic al Made in Space pentru publicaţia „De Zeen“, citată de The Verge.

Spre finalul lunii mai, NASA a anunţat că i-a acordat inginerului Anjan Contractor o bursă de 125.000 de dolari pentru a-l sprijini în demersul său de a printa mâncare. Imprimanta folosită de acesta funcţionează pe bază de cartuşe pline cu pudre şi uleiuri care conţin nutrienţii necesari organismului uman. Contractor a demonstrat că invenţia lui funcţionează tipărind ciocolată.

Cu banii de la NASA, el va încerca să creeze o pizza, folosind doar imprimanta 3D. Procesul de „asamblare“ a acesteia presupune mai întâi crearea unui strat de aluat. Acesta va fi gătit în timp ce va fi printat. Apoi, vor fi amestecate pudră d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 39 minute
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 2 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 5 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum 2 ore
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 4 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°