Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensiunile din Harghita „au bătut“ criza. 100 de euro un sejur de Crăciun

Publicat in Adevarul, vineri 16 decembrie 2011 ·

În judeţul Harghita, cele mai căutate destinaţii turistice în perioada sărbătorilor de iarnă sunt pensiunile de pe Valea Ghimeşului, unde mai sunt locuri libere doar pentru Crăciun şi unde trei nopţi de cazare costă 100 de euro.

În fiecare pensiune, turiştii vor avea ocazia să asiste la tăiatul porcului şi prepararea produselor tradiţionale, să participe la plimbări cu săniile trase de cai până în vârful muntelui, unde se vor încălzi cu ceai, vin fiert şi pălincă, în jurul unui foc de tabără la care se vor pregăti slănină afumată şi cârnaţi de casă.

Un pachet de patru zile şi trei nopţi, fie pentru perioada Crăciunului, fie pentru Revelion, scoate din buzunarul fiecărui turist 100 de euro, în preţ fiind inclusă cazarea, micul dejun servit sub formă de bufet suedez, un prânz întârziat, iar pe durata balului, de seara până dimineaţa, pe mese vor sta gustări "dintr-ale porcului".

În pensiunile de trei margarete, cu aproximativ 15-20 de camere fiecare, restaurant şi cu ofertă wellness - saună, masaj, jacuzzi, şi care, în plus, asigură turiştilor abonamente la pârtia de schi, excursii cu săniile trase de cai şi masa festivă din noaptea care face trecerea între ani, un pachet pentru trei nopţi şi demipensiune costă 990 de lei pentru o persoană, pentru patru nopţi preţul se ridică la 1.190 de lei/ persoană, iar pentru cinci nopţi de cazare cei interesaţi plătesc 1.290 de lei/ persoană.

În judeţul Covasna, aproximativ 90% din locurile de cazare disponibile în pensiunile agroturistice sunt rezervate pentru perioada sărbătorilor de iarnă, procentul fiind mai mare faţă de anul trecut, când gradul de rezervare era de 60-70%. Preţurile sunt între 120 şi 180 de euro.

Meniu tradiţional

Turiştii vor fi răsfăţaţi cu produse din bucătăriile tradiţionale ungureşti şi secuieşti. Şi în acest an, oferta va cuprinde preparate precum gulyas, paprikas de pu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 35 minute
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Procurorul general a primit cererile de urmărire penală pentru Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum 39 minute
Alina Ştefania Gorghiu i-a transmis Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cursul zilei de marţi, 16 aprilie 2024, cererile de urmărire penală primite de la Preşedintele României privind pe Petre Roman

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 3 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 46 minute
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 2 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Pieton accidentat mortal în Târgoviște de o maşină „Şcoală” condusă de un tânăr de 17 ani

G4Media acum 45 minute
Un pieton a fost accidentat mortal, după ce a fost acroşat de o maşină „Şcoală” condusă de un tânăr de 17 ani sub supravegherea instructorului auto, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa, transmite Agerpres. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului T

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde organizării referendumului de aderare la UE

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională de la Chișinău și-a dat avizul pentru legea privind organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pe care partidul președintei Maia Sandu dorește să îl organizeze anul acesta, relatează D

Cod galben de furtuni în aproape jumătate din țară, timp de 24 de ore

Press Alert acum 3 ore
Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane intră, marți, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată țara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marți, o i

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°