Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Ghencea, crainic în locul lui Gabriel Safta la meciurile pe care Steaua le va juca acasă! "Nici că puteam găsi o variantă mai bună"

Publicat in Pro Sport, joi 27 septembrie 2012 · ·

Florin Ghencea este noul crainic al stadionului la meciurile pe care Steaua le va disputa pe teren propriu, după ce Gabriel Safta a demisionat în urma incidentului provocat la derbiul cu Rapid, disputat pe Arena Naţională, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, unul dintre managerii Stelei.

"Oficial, noul crainic pe stadioanele unde va evolua Steaua va fi Florin Ghencea. Nici că puteam să găsim o persoană mai potrivită. Oricum, m-am uitat şi eu pe toate înregistrările de la meciul cu Rapid şi Gabi Safta nu a pronunţat niciun moment acel cuvânt (n.r. - ţigan) care este de obicei folosit în sens peiorativ. Nimeni de la Steaua nu a înjurat şi nici nu a făcut trimiteri rasiste sau xenofobe niciodată, cel puţin nu la acest meci cu Rapid. Am avut şi vom avea mereu romi în echipă şi printre suporteri pentru că această etnie este foarte importantă în România. Eu personal am foarte mulţi prieteni de etnie romă şi nu aş putea să fac astfel de trimiteri", a declarat managerul stelist..

Florin Ghencea a fost crainicul Stadionului Steaua în perioada 2007-2010.

Jurnalistul Gabriel Safta a demisionat miercuri, după ce împreună cu câţiva jucători şi unul dintre managerii Stelei au scandat, la finalul derbiului cu Rapid, de la microfonul staţiei de amplicare a Arenei Naţionale împreună cu galeria "roş-albastră". Unele dintre scandări, iniţiate de oficialii stelişti şi continuate de membrii galeriei, aveau un conţinut rasist.

Jandarmeria a amendat clubul Steaua cu 40.000 de lei, din totalul de 127.000 de lei, pentru nerespectarea alin. 1 lit. e, din Legea 4/2008, care prevede obligaţia "să nu permită folosirea sistemelor de comunicare cu publicul pentru incitarea spectatorilor la violenţă, la producerea de distrugeri sau la denigrarea imaginii participanţilor la competiţiile sau jocurile sportive".

Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, pe tere

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

Mediafax acum 43 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află, în continuare, pe prima poziţie în preferinţele pentru un nou mandat în fruntea executivului UE, dar nu mai este o candidată sigură pentru încă cinci ani. Alte personalităţi politice europ

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 47 minute
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 31 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 47 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 50 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°