Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iranul ameninţă că va detona „bomba petrolieră“

Publicat in Adevarul, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Iranul a avertizat miercuri, înainte de o reuniune a OPEC de la Viena, că va declanşa un război al preţului petrolului pe piaţa mondială, avertizând organizaţia statelor producătoare de ţiţei că va creşte producţia chiar dacă preţul va scădea la 20 de dolari pe baril.

Analiştii anticipează că OPEC nu va modifica miercuri plafonul de producţie al organizaţiei, de 30 de milioane de barili pe zi, relatează Financial Times.

În pofida consensului aparent de la nivelul organizaţiei, în cadrul cartelului există poziţionări interne.

Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Zangeneh, a declarat cu câteva minute înainte de începerea reuniunii cu uşile închise a OPEC că Iranul va ajunge la o producţie de 4 milioane de barili pe zi „chiar dacă preţul petrolului va scădea la 20 de dolari pe baril“.

OPEC extrage circa o treime din livrările mondiale de petrol şi, ca unică sursă de capacitate suplimentară de producţie, joacă un rol esenţial în stabilirea preţurilor.

Preţul mediu al petrolului Brent din acest an este de aproape 110 dolari pe baril.

Încurajat de acordul interimar cu marile puteri occidentale şi emergente, referitor la programul nuclear, Iranul a anunţat că vrea să majoreze producţia de la circa 2,8 milioane de barili pe zi la 4 milioane de barili, de anul viitor.

Pe de altă parte, Irakul a anunţat la rândul său intenţia de a creşte anul viitor livrările cu 1 milion de barili pe zi, la 4 milioane de barili pe zi.

Cele mai mari presiuni de reducere a producţiei vor fi suportate de Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol la nivel mondial şi liderul de facto al cartelului, care livrează peste 10 milioane de barili pe zi de ţiţei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful AIEA afirmă că "ne apropiem periculos de un accident nuclear" la centrala din Zaporojie

Mediafax acum 4 ore
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a declarat Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Centrala nucleară, cea mai mare din Europa, a fost supusă mai multo

China consideră atacul Iranului asupra Israelului drept ”un exercițiu al dreptului la autoapărare”

Ziare.com acum 33 minute
China a declarat că atacul Iranului asupra Israelului a fost un "exerciţiu al dreptului la autoapărare", în timpul unei convorbiri telefonice între miniştrii de externe ai celor două naţiuni, luni, transmite CNN. Ministrul chinez de externe Wang Yi

Marcel Boloş, după ce S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă: Aceste investiţii despre care tot vorbesc încep să-şi facă simţită prezenţa / Şomajul, aproape de minimele istorice / La capitolul reforme încă mai avem de muncă

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, luni seară, după ce Agenţia S&P a reconfirmat ratingul suveran al României şi perspectiva stabilã, că investiţiile la care a tot făcut referire ”încep să-şi facă simţită prezenţa”. Ministrul afirmă, însă,

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 21 minute
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

Şeful armatei israeliene spune că Israelul va răspunde atacului iranian

Mediafax acum 7 ore
Şeful Statului Major al armatei israeliene a declarat că Israelul va răspunde la atacul cu rachete al Iranului din weekend, dar nu a precizat când şi cum. Netanyahu îndeamnă comunitatea internaţională să "rămână unită" împotriva Iranului. Reprezenta

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentr

Horia Constantinescu a demisionat de la şefia ANPC să candideze la Primăria Constanţa

Mediafax acum 12 ore
Într-un comunicat de presă transmis luni de Biroul de Presă al candidatului PSD la Primăria municipiului Constanţa, Horia Constantinescu şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al ANPC. „Astăzi am încheiat un episod important pentru întreaga

Manifestanţi pro-palestinieni au blocat podul Gold Gate din San Francisco. "Blocadă economică globală pentru eliberarea Palestinei" VIDEO

Ziare.com acum 19 minute
Manifestanţi pro-palestinieni au blocat luni podul Gold Gate din San Francisco, imagini aeriene arătând întreaga deschidere plină de trafic pe o direcţie, în timp ce benzile din cealaltă direcţie erau goale, transmite France24. Demonstranţii pro-pal

Casa Albă despre atacul Iranului asupra Israelului: "Un eşec spectaculos şi stânjenitor"

Ziare.com acum 9 ore
Atacul Iranului, cu drone şi rachete, asupra Israelului a fost "un eşec spectaculos şi stânjenitor", a declarat luni, 15 aprilie, John Kirby, purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe. Kirby a subliniat, de asemenea, rolul esenţ

Un restaurant din Italia oferă sticle de vin gratis clienţilor care lasă telefoanele la intrare

Mediafax acum 5 ore
Un restaurant italian oferă o sticlă de vin gratis clienţilor care renunţă la telefoanele mobile în timpul mesei. Angelo Lella, proprietarul restaurantului Al Condominio, deschis în luna martie în oraşul nordic Verona, a declarat că scopul este de a

Vremea

București
acum

19°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

11°
mar.

11°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°