Patru zile au trecut de când Cornel Dinu a povestit cum l-a salvat pe Laurenţiu Reghecampf de răzbunarea mafiei pariurilor din Serbia. Au fost pronunţate două nume: Zoran Petrovic, zis şi Zonja, şi Mile Jerkovic, presupuşi capi ai reţelei. Potrivit spuselor administratorului delegat de la Dinamo, Reghe şi alţi 3 colegi de la Cottbus, Miriuţă, Piplica şi Sebok, au luat 200.000 de euro pentru a pierde un meci cu Bayern la trei goluri diferenţă, rezultatul a fost însă 3-1, iar aranjorii au cerut banii înapoi.
Actualul antrenor al Stelei nu a înapoiat suma şi era să fie pedepsit de mafioţi care l-au amânat abia după ce Iulian Chiriţă, naşul său din prima căsătorie, a intervenit la Cornel Dinu pentru a vorbi în Serbia. Acelaşi scenariu a fost povestit de un jurnalist maghiar de investigaţie, A.G., doar că era vorba despre un meci Hertha - Cottbus care trebuia să se termine egal, dar rezultatul final a fost 2-3. Tot Reghecampf, Miriuţă, Piplica şi Sebok erau actorii din varianta maghiară, plus Latoundji, numai că ungurul Sebok a fost prins şi bătut de mafioţii sârbi.
Nu avem de gând să acţionăm în vreun fel. Din câte ştim, România este singura ţară în care subiectul este tratat astfel, drept un mare lucru. Din păcate, toată tevatura asta va lăsa o amprentă negativa asupra lui Energie Cottbus. Asta e, uneori nu poţi să schimbi totul
Christian Beeck, director sportiv Energie Cottbus
De la declanşarea cazului, ProSport a observat câteva reacţii ciudate din partea celor implicaţi:
PROCES TĂRĂGĂNAT
Laurenţiu Reghecampf, deşi a fost ţinta unor dezvăluiri grave, care îi pot distruge cariera, nu e decis încă să-i acţioneze în judecată pe Dinu şi Chiriţă. Marţi şi miercuri, el a anunţat că au depus actele, miercuri seară Ana Maria Prodan a spus că nu vor acţiona pe nimeni în instanţă, întrucât "în România, nu ai nici