Aproximativ 400 de spectatori au asistat la meciul dintre FCM Târgu-Mureș și FC Bihor Oradea, meci câștigat de mureșeni cu scorul de 2 la 1, golul victoriei fiind marcat în minutul 86.
Vremea mohorâtă i-a ținut departe pe microbiștii mureșeni. Doar 400 de susținători ai FCM-ului, între care amintim și un câine, intrat în peluza goală dinspre strada Insulei, în repriza a doua, au ținut să fie prezenți pe stadion la duelul dintre Isăilă și Claudiu Niculescu, doi dintre antrenorii tineri ai fotbalului românesc.
Meciul a fost teribil de slab, cu un ritm scăzut până aproape de minutul 80, când orădenii, cu un om în minus, au reușit egalarea prin Hadăr, în urma unei greșeli ale apărării mureșene. Până atunci, în afară de golul lui Deaconescu, din minutul 30, care le-a adus celor de la FCM avantajul la pauză, și de eliminarea lui Tânc, de la FC Bihor, în minutul 67, meciul nu a oferit nici un pic de spectacol fotbalistic, semn că liga a doua din România este la ani lumină distanță de fotbalul jucat în competițiile europene.
Mureșenii au obținut victoria, chinuit, după o greșeală a portarului Pogacsics, care a scăpat mingea în poartă, după o fază de cascadorii râsului. 3 puncte și FCM-ul continuă marșul spre promovarea în Liga 1.
Click pe poze pentru o GALERIE FOTO de la meci
Iată și formațiile care au jucat în meciul de astăzi:
FCM: Abraham - Stancu, Epaminonda Nicu (căpitan), Deaconescu, Szilagyi - Hanca, Precup, Pădureţu, Sfîrlea - Huiban, C. Cristea
Rezerve:Botoşer - Vagner, Dîlbea, Al. Dan, Şaim, Petriş, Bujor
Antrenor: Daniel Isăilă
FC Bihor: Pogacsics - Oltean (căpitan), Petrache, Tînc, Fl. Pop - Coroian, Selagea - Florean, Sorian, Şulea - Mărkuş
Rezerve:A. Popescu - Korudjiev, R. Lupu, Bic, Hardău, M. Popa, Puşcaş
Antrenor: Claudiu Niculescu