Afişul senzual al ediţiei duble în cifre: 66, cu un cuplu atipic, dar care a rezistat surprinzător decenii Woodward/Newman, pare să îndemne la iubire, care e un leitmotiv de astă data.
Începând cu însuşi Spielberg, care-şi reafirmă fascinaţia faţă de François Truffaut (deşi se comentează adesea că marele Steven e cunoscut, dar nerecunoscut de breaslă asemeni lui Chaplin şi Hitchcock, ceea ce după părerea mea îi asigură nemurirea), şi declaraţiile sale de a fi un împăciuitor în juriu, fără să pună gaz pe foc (poate vom afla vreodată de la al nostru cineast adulat Cristian Mungiu) şi cu o oarecare invidie simpatică la adresa câştigătorilor, cărora le va înmâna premiile.
Se ştie că norocul unui asemenea corifeu pe Croazetă se datorează unui tipic tot răul spre bine, pentru că încă n-a găsit bani (nici chiar el) ca să-şi finanţeze următorul proiect faraonico-SF.
Marea necunoscută, cu toate progresele ştiinţei rămâne vremea! Deşi se pare că pentru Ceremonia de deschidere M.C.-ul Maximus: Thierry Fremaux a căzut la învoială cu Cel de Sus să nu plouă! Nu vă lăsaţi păcăliţi de ideea că filmele se dau în săli, covorul roşu, în mod bizar şi oarecum inexplicabil e vedeta incontestabilă!
Publicul e mai procupat de cum se îmbracă şi se împodobeşte cu bijuterii, până la ultima starletă, şi mai puţin de faptul că Fitzgerald a scris “Marele Gatsby” la doi paşi de Rivieră, şi că n-a avut o relaţie idilică la Hollywood cu mai marii zilei, care i-au mâncat ficatul, îmbibându-l zdravăn în ginul deprimării şi al exasperării disperate.
Oraşul arată ca după un bombardament, ca Iaşul acum vreun an. Străzi în lucru, cu pietriş pe lângă răposatele trotoare, şi ai zice că au trecut pe aici şi Ultra de la Paris, care au distrus totul în cale, după modelul minerilor anilor '90 , doar ca să sărbătorească victoria echipei PSG, care aparţine unui şeic din Quatar(!), şi
