Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Marii apărători ai dreptei au lucrat întotdeauna la stat

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 februarie 2013 ·

În finalul dezbaterilor generale asupra bugetului, premierul Victor Ponta i-a atacat pe Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu, amintind că aceștia au lucrat la stat și, din această poziție, au devenit apărători ai mediului privat. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

„Să nu o luaţi în nume de rău: constat că marii apărători ai dreptei sunt oameni care au lucrat întotdeauna la stat şi acum sigur că doresc să-i apere pe privaţi, probabil cum îi apărau când erau la Vamă sau la vreun serviciu de informaţii”, a declarat Ponta, făcând aluzie la faptul că Blaga a fost director de vamă, iar Ungureanu șeful SIE.

Premierul l-a ironizat și pe fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițeanu, pentru premierul acordat de revista Banker. „În această săptămână, la sfârşitul săptămânii, sper şi îmi doresc ca în cadrul Consiliului European să se adopte bugetul, exerciţiul financiar multianual 2014 - 2020, acolo unde practic se va stabili pentru România, atât la fonduri de coeziune, cât şi la agricultură, care va fi suma totală a banilor pe care România îi va primi ca membru al Uniunii Europene. Aceeaşi dezbatere, aceleaşi probleme, 27 de ţări uneori cu 27 de interese diferite. La fel se întâmplă într-un Parlament naţional. Însă, de fiecare dată, propunerea de a avea mai mult într-un loc trebuie corelată cu zona de unde ţi se dă mai puţin, pentru că, altfel, nici măcar un laureat al unui mare premiu cum e dl. Ialomiţianu (n.r. premiat de revista The Banker), e foarte greu să adauge, fără să scadă într-un buget. De altfel, domnule ministru, vă felicit pentru acel premiu, şi înţeleg de ce l-aţi primit - atunci ne împrumutam cu 6 la sută, acum ne împrumutăm cu 3 la sută, cel care vi l-au dat au câştigat din faptul că România se împrumuta mult mai scump”, a spus Ponta.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 10 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 6 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 12 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 6 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°