Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Petrescu: „Nu mă gândesc la titlu“

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 noiembrie 2008 ·

Unirea Urziceni a devenit duminică lider în Liga I chiar pe stadionul echipei Dinamo, pe care a detronat-o. Fotoreporterul EVZ a surprins trei dintre cele mai importante momente trăite de ialomiţeni în „Groapă“. Antrenorul Dan Petrescu a împărtăşit bucuria victoriei cu ajutoarele sale (foto 1), preşedintele Mihai Stoica a călcat ţanţoş gazonul, având pe fundal noua poziţia ocupată de echipă (foto 2), iar atacantul Marius Bilaşco a sărbătorit cu un sprint golul de trei puncte (foto 3).

Ieri, Dan Petrescu îşi savura victoria fără să se umfle în pene.

EVZ: Domnule Petrescu, aţi crezut că Unirea va fi lider în Liga I cu două etape înainte de finalul turului?

Dan Petrescu: Nu mă aşteptam să fim pe primul loc, mai ales că avem mulţi jucători accidentaţi. Nu ştiam pe unde să scoatem cămaşa. Mă gândeam că ne vom bate pentru evitarea retrogradării în acest sezon!

Cum aţi reuşit să luaţi faţa granzilor?

Sunt de doi ani şi jumătate la Urziceni. În plus, eu am fost cel care a cumpărat jucătorii, nu s-a băgat nimeni peste mine şi nu mi s-a impus să iau niciun fotbalist. A contat că am fost lăsat să-mi fac treaba în linişte. Făcând analiza anului, nici prin vis nu mi-aş fi închipuit că vom juca în Cupa UEFA şi că vom fi lideri în Liga I. Cadoul de Crăciun pe care l-aş vrea este să obţinem şase sau patru puncte în ultimele două meciuri din tur (n.r. - cu FC Timişoara, acasă, şi cu Steaua, în Ghencea).

Nu vrea să plece de la Unirea Urziceni mai devreme de doi ani

Ce şanse aveţi să luaţi campionatul cu Urziceniul?

Când joci cu Steaua, Dinamo sau Rapid, să fim serioşi, e greu să luăm campionatul. Nu mă gândesc nici unu la sută că Unirea va câştiga titlul. Până acum, echipa mea a mers foarte bine, fiindcă există o stabilitate la nivel de club. La alte formaţii din Liga I sunt scandaluri şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum o ora
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 53 minute
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum 21 minute
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum 2 ore
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 52 minute
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 5 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum o ora
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°