Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au epuizat stocul de bolizi Ferrari

Publicat in Adevarul, duminică 26 octombrie 2008 ·

Reprezentanţa din România a celebrei mărci a vândut deja toate maşinile repartizate. De la deschiderea showroomului, Forza Rossa a înregistrat nu mai puţin de 45 de comenzi. Forza Rossa a epuizat numărul de 15 unităţi alocate companiei pentru anul acesta. Reprezentantul Ferrari a înregistrat un volum de comenzi ce depăşeşte deja numărul de unităţi alocate de Ferrari pe 2009.

„Acest an s-a dovedit a fi pentru Ferrari România unul foarte bun, cifra de afaceri fiind dublă faţă de cea estimată în luna mai, la momentul deschiderii. Astfel, aceasta a fost de şase milioane de euro, faţă de trei milioane, cât era preconizat iniţial“, a spus Ioana Florescu, Marketing & Communica­tions Manager.

Service cu mecanici români

De altfel, Ferrari a adus noutăţi pe piaţa auto mondială prin modelele F430 Scuderia la clasa de 8 cilindri şi Ferrari Scaglietti One to One. Forza Rossa va aduce în premieră pe piaţa din România noul model al Căluţului Cabrat, Ferrari California, în ianuarie 2009. Parcul Ferrari existent deja în România a fost unul dintre motivele pentru care a optat preşedintele Scuderiei să deschidă aici o reprezentanţă şi un service.

Potrivit reprezentanţilor Forza Rossa, service-ul este plin tot timpul, rata de ocupare fiind de 100%.  Clienţii service-ului vin din toată ţara, dar nu numai, ci şi din Bulgaria sau Ucraina, şi chiar cei ce sunt în trecere.  În service lucrează un şef  italian, iar mecanicii şi electricienii sunt şcoliţi la Maranello. „Toate investiţiile în resurse umane sunt suportate de Forza Rossa“, a spus  Ioana Florescu.

Îţi ţii maşina la căldură, peste iarnă

De asemenea, firma mai oferă şi serviciul de car sitting, ce reprezintă posibilitatea clienţilor Ferrari de a-şi lăsa maşinile favorite pe timp de iarnă într-un mediu perfect controlat în condiţii optime de tempe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 3 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 3 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 8 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 7 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 2 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum 3 ore
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°