Unirea a fost luată în serios de Hamburg, care a pus-o la zid, fără a-i da vreo şansă

În fotbalul mare nu se trag focuri de avertizare. Acum două săptămîni, la ceasul în care adversarul făcea negocieri cu mandibula pentru a învăţa să pronunţe Urziceni, Onofraş, Mara, Bilaşco şi Bălan intrau pe gazonul stadionului din Hamburg fără clopoţei la gît. Pe nesimţite ajunseseră de cîteva ori cu Rost în faţă şi cu şansa de a-şi face viaţa mai roză în Bărăgan. Au ratat şi nu numai că n-au plecat cu gol de pe terenul liderului Bundesligii, dar au mai şi atras atenţia asupra faptului că pot deveni un pericol.

Aşa că ieri, la Urziceni, Martin Jol n-a riscat nimic. A trimis pe teren cei mai în formă jucători, şi-a baricadat flancul stîng cu doi fundaşi, Atouba şi Jensen, cuşcă pentru Mara, şi a început meciul serios. Nemţeşte. Cu fundaşii la 40 de metri, dar cu doi închizători, Jarolim şi De Jong, mereu atenţi la contra adversarului. N-a durat decît 4 minute pînă cînd Petrici a dat primul semnal ("cap" pe lîngă poartă). La poarta cealaltă s-a ajuns tîrziu, în minutul 21, atunci cînd Mara putea să deschidă balul fericit pentru noi. N-a făcut-o şi jocul a curs la fel. Spre poarta lui Arlauskis. Nemţii îşi puseseră în valoare organizarea, forţa, experienţa şi puterea numelui, de vreme ce arbitrii estonieni aveau parcă tricouri albastre cînd judecau fazele la limită. Doar statura de săritori în înălţime nu şi-o valorificaseră. A venit însă cornerul din minutul 27, cînd cele 4 turnuri de peste 1,90 m au urcat în careul Unirii şi au provocat golul lui Petrici.

De aici înainte n-a mai fost decît o trîntă cu nişte stabilopozi. Atacuri poziţionale sparte în stîncile hanseate, încă un gol primit de la acelaşi Petrici imediat după pauză, la o pasă frontală printre stoperii noştri, schimbări de jucători şi de sistem fără rezultat şi o linişte ca la conac