Imi permit sa intervin in disputa asupra standardelor universitare, asa cum apare ea in articolele lui A. Cornea, A. Mungiu-Pippidi si M. Miroiu, cu punctul de vedere al unuia din afara domeniului socio-uman. "Cearta" aceasta, in care toata lumea are dreptate, ar putea fi rezumata simplu: in Romania este inflatie de profesori universitari, de unde critici indreptatite la adresa valorii acestora. Cauzele sunt si ele simple: reglarea a fost gresita. Dupa repararea nedreptatilor istorice care facusera ca in 1990 sa fie prea putini profesori, robinetul a ramas deschis. Asa ca, dupa ce la inceput a curs apa curata, au urmat si grauntele de nisip, daca nu si unele reziduuri nocive. Ce facem in vremuri de inflatie? Mai precis, ce trebuie sa faca Ministerul Educatiei? a. Nimic, trece de la sine. Fiecare universitate regleaza dupa cum considera de cuviinta. Universitatile s-au adaptat insa excelent unui sistem in care banii de la buget erau distribuiti nu dupa performanta, ci dupa cu totul alte criterii. Numarul de specializari a crescut artificial, drept consecinta numarul de norme didactice a fost indestulator pentru un numar tot mai mare de profesori. Cand au fost instituite reguli de finantare mai stricte (inca departe de perfectiune), au aparut in fine constrangeri financiare. Iar acum, reforma Bologna taie si ea din statele de functiuni. E destul de tarziu, sunt deja multi profesori. b. Inchidem robinetul. Asta a incercat ministrul Miclea, punand conditii dure de promovare, bazate pe publicatiile ISI, relaxate partial de actualul ministru. Conditiile ar fi indeplinite de putini candidati in urmatorii ani. Intre timp, profesorii batrani vor iesi la pensie, mai de bunavoie, mai fortat, iar universitarii tineri vor invata sa publice acolo unde trebuie. (In paranteza fie zis, pe langa d-na Miroiu si alti cativa, voi repeta ceea ce multi universitari se prefac a nu intelege: