Campioana României vizează mîine a treia victorie consecutivă în grupă, mai ales că adversara Gyor trece printr-o perioadă nefastă
Oltchim Rm. Vîlcea e pe val. A bătut în Spania pe Itxako, 27-24, iar săptămîna trecută a învins echipa lui Trefilov, Zvezda Zvenigorod, 31-27. Mîine, pe terenul "galacticelor" vin unguroaicele de la Gyor, echipă care nu trece printr-o perioadă tocmai bună. Fără Gorbicz, accidentată, cu românca Brădeanu abia revenită pe teren după ce a născut, maghiarele au învins greu pe Itxako, 29-28, şi au pierdut clar, 29-34 în Rusia.
"Nici un meci nu seamănă cu altul. Nu trebuie să privim Gyorul ca pe o echipă învinsă dinainte. Au jucătoare foarte bune, Palinger, Verten, Tomori, Brădeanu pot face oricînd diferenţa", a declarat antrenorul Radu Voina. Gyor e adversar tradiţional pentru vîlcence. "Le-am întîlnit în ultimii doi ani şi victoriile s-au împărţit. Sper să le batem şi acum, la Vîlcea. Am încredere în fete că vor face din nou un joc bun. Dorinţa lor e foarte mare", a adăugat Voina.
Oltchim se gîndeşte la victorie, dar şi la primul loc în grupă. "În cazul calificării mai departe, de pe primul loc în grupă am avea adversari mai accesibili. E un aspect important", crede preşedintele Ioan Gavrilescu. Csaba Konkoly, antrenorul lui Gyor, a declarat în presa maghiară: "Vîlcea e cea mai puternică echipă la ora actuală din grupă. Vrem însă să facem un joc bun şi poate le încurcăm". Gyor a jucat anul trecut finala Ligii Campionilor, pierdută la mare luptă cu Viborg.
Elisei pleacă în Belgia
Accidentată grav în partida cu Zvezda, Valentina Elisei Ardean pleacă duminică în Belgia, la clinica doctorului Martens. "Luni dimineaţa sînt deja programată la operaţie. Este afectat ligamentul încrucişat la genunchiul stîng, dar şi meniscul. O să văd exact acolo cum va fi operaţia. E prima din cariera mea şi sper