„Herr Paul“, spectacolul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, este amuzant, dar extrem de trist. Radu Afrim „Suprarealistu`“ amestecă timp de două ore singurătăţile colorate ale unor bătrâni, arătându-ne că şi sub pământ viaţa poate fi un rubik cub.

Herr Paul este un decrepit pe care îl poţi iubi fără probleme, un „freak" care îşi camuflează înţelepciunea în derapaje infantile, un taciturn antisistem, un fel de Costache Giurgiuveanu (semnătura lui pe un act care îi poate pecetlui soarta este la fel de derutantă), cu un egoism care se traduce prin autoclaustrare, în egală măsură însetat de viaţa pe care o iubeşte şi de eliberarea finală, pe care o aşteaptă.

Bătrânul cu fizionomie de bufniţă trăieşte în subsolul unei fabrici de săpun, izolat ca într-un buncăr, înainte, în timpul şi mult după un devastator atac nuclear. Bomba atomică este însă noua civilizaţie, o lume la care bătrânul nu se mai poate racorda mental & sentimental. Fabrica de săpun trebuie demolată, iar bătrânul, evacuat. Dar cum să alungi o fantomă din locurile pe care le bântuie? Cum s-o rupi de spaimele şi de plăcerile ei?

Ofertă pentru vânzarea sufletului

Tânărul Helm, moştenitorul clădirii, la temelia căreia mai bat, încă, două inimi părăsite, trebuie să-i convingă pe Herr Paul şi pe sora sa, Luise, să plece de acolo. Le oferă apartamente noi şi condiţii mai bune.

Pentru cei veniţi din exterior, universul lui Herr Paul este sufocant, iar scenografia Iulianei Vâlsan agită pragmatic reziduurile de claustrofobie. Invazia de etichete, de obiecte şi de animale împăiate se lasă pe retina spectatorului lent, ca o depunere de praf peste cadavre. Herr Paul şi sora lui şi‑au conservat viaţa minuţios, strângând lucruri după lucruri, ca toţi bătrânii cărora le este greu să arunce la gunoi cele mai banale suvenire, doar pentru că ele le reamintesc că trăiesc. Şi asta e utilitatea l