Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manual de supravieţuire pentru agenţii

Publicat in Adevarul, marți 21 aprilie 2009 · ·

Diminuarea numărului de angajaţi şi reorientarea către noi servicii sunt două dintre măsurile anticriză aplicate de companiile imobiliare. Amploarea recesiunii economice a luat prin surprindere chiar şi jucătorii redutabili. Aceştia încearcă să se adapteze din mers la nevoile unei pieţe în transformare. În urmă cu un an de zile, puţini îşi imaginau cum avea să se schimbe, în decursul a doar câteva luni, traiectoria imobiliarului autohton.

Majoritatea jucătorilor din piaţă aveau planuri îndrăzneţe de dezvoltare, după modelul fidel al anilor trecuţi. 2008 a adus însă răsturnări de situaţie. A fost doar începutul. La rândul său, 2009 se anunţă ca un an al luptei pentru supravieţuire.

Companiile de vânzări şi consultanţă, afiliate sau nu la branduri internaţionale, îşi strâng rândurile şi vin cu noi strategii – de supravieţuire, de data aceasta.Scopul este acelaşi: traversarea unei perioade despre care, în ciuda tuturor speculaţiilor, nimeni nu ştie cu adevărat cât se va prelungi.  

DTZ dizolvă 15% dintre posturi

Una dintre măsurile aplicate de marile companii o reprezintă reducerea de personal, în corelaţie cu găsirea unor noi nişe de dezvoltare a business-ului.

„Acolo unde structura departamentelor nu mai era adecvată contextului actual, am urmărit relocarea către segmente cu potenţial mai mare de creştere şi de-abia în ultimul rând restructurarea. Din cauza deteriorării condiţiilor pieţei, am fost nevoiţi să dizolvăm 15% dintre poziţii”, spune Tim Wilkinson, Joint Managing Director în cadrul DTZ Echinox.

Controlul costurilor este o activitate pe care compania a demarat-o în urmă cu 9-12 luni, încă de la primele semne ale recesiunii. „Am adoptat o strategie care ne permite să depăşim această perioadă de recesiune, dar şi să realizăm o creştere sustenabilă”, subliniază Wilkinson. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din Bucureşti şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. Bărbatul a reușit să ajungă la un magazin pentru a cere ajutor

Ziare.com acum 15 minute
O femeie din Capitală a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore. După a doua agresiune, bărbatul a reuşit să iasă din casă şi să ajungă la

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 36 minute
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Cum arată noul terminal Schengen al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara (foto)

Press Alert acum 24 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-322856905">

Rareş Bogdan: După redistribuire, Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate de europarlamentari. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase mandate

News.ro acum 53 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 29 minute
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 2 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Adrian Câciu: România se dezvoltă prin investiţii / În ultimii doi ani s-au investit în România peste 35 de miliarde de euro

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că România se dezvoltă prin investiţii şi a precizat că în ultimii doi ani s-au investit în ţara noastră peste 35 de miliarde de euro.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°