Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Culturistul Săndel Mândruţă, tras pe dreapta cu focuri de armă

Publicat in Pro Sport, duminică 13 octombrie 2013 ·

Un fost campion naţional la culturism a fost reţinut, sâmbătă, după ce a fost prins la volan, în Buzău, deşi are permisul suspendat, şi nu a oprit la semnalale poliţiştilor, care l-au urmărit pe o distanţă de peste cinci kilometri, fiind nevoiţi să tragă mai multe focuri de armă pentru a-l prinde.

Incidentul a avut loc vineri seară, în jurul orei 19.30, pe o stradă din Buzău, unde un poliţist de la Serviciul Rutier a somat un şofer să oprească pentru control.

La volanul maşinii, un autoturism Mercedes, se afla Săndel Mândruţă, fost campion naţional la culturism, în prezent antrenor la Buzău, care şi-a continuat drumul în viteză, ignorând semnalul poliţistului de la circulaţie.

Potrivit agentului principal Anca Bratosin de la Poliţia Judeţeană Buzău, poliţistul a pornit după şofer, iar urmărirea s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ cinci kilometri, până la ieşirea din oraşul Buzău spre localitatea Mărăcineni, pe DN 2 (E 85), unde Mândruţă a oprit, iar când poliţistul s-a apropiat de el a pornit maşina, mergând până la o benzinărie. Acolo, Săndel Mândruţă a coborât din maşină şi s-a amestecat cu ceilalţi clienţi, încercând să scape de Poliţie. Când a fost reperat, el a traversat în fugă strada, printre maşini, dispărând pe un teren viran.

Poliţiştii au încercuit zona şi l-au somat, trăgând cinci focuri de armă în plan vertical şi unul în direcţia sa, fără a-l răni pe sportiv. În cele din urmă, Mândruţă a fost prins şi dus la autoturism, unde oamenii legii au făcut percheziţia maşinii, ulterior sportivul fiind dus la sediul Poliţiei municipiului Buzău pentru audieri.

"Iniţial, culturistul Săndel Mândruţă, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui autoturism Mercedes decapotabil , s-a conformat, însă în momentul în care poliţistul rutier i-a solicitat să prezinte documentele pentru control a plecat, fiind urmărit de către poli

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 51 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 3 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Putin, ultimul asalt

HotNews acum 27 minute
Pe scurt: Valentin NaumescuFoto: Contributors.ro Să ne înțelegem, în Rusia nu au avut loc alegeri pe 15-17 martie. În Rusia, de fapt, nu au avut loc niciodată alegeri. În întreaga lui istorie, poporul rus nu și-a ales niciodată Conducătorul și nici

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale