Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Don Santiago Bernabeu Microsoft

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 9 noiembrie 2013 ·

Cea mai luminată companie de software din lume vrea să joace fotbal cu proprietara celui mai galonat teren de pe Mapamond. În aceeaşi echipă

Două poveşti.

Prima-i cu Ignacio. Tip pe la 40 de primăveri, căsătorit, trei juniori în bătătură. Pune publicitate pe stadionul lui Real Madrid, de aceea cerberii de aici îl lasă să-şi aducă prietenii la un tur de arenă chiar şi după încuierea oficială. Urcă scară cu scară, dă din gură ca-n telenovle. Brusc se opreşte. “Aici, daaa, aici a fost!”. Pare că nu mai respiră. Zici că-i Petrache Lupu la Maglavit. Pînă atunci s-a comportat ca un băiat de ispravă, a folosit furculiţa şi cuţitul la masă, n-a dat semne. “Aici a apărut!”. “Nacho, compadre, eşti bine?”. Nu te ascultă. “Era-n ’75. Primăvară. Mă adusese ăl bătrîn. Băteam în opt primăveri, eram «fiert» pe Santillana. Voiam legitimaţie, nu mi-o dădeau, că-s ţînc. Am început să plîng. De fapt, urlam de se mişcau plasele de la porţi. Atunci, aqui, în capul scărilor, a apărut El! Mare, uriaş, impozant. «Pruncule, ce-i în sufletul tău ?», îmi zise sorbind din trabuc. Nu m-a lăsat să termin. «Puiul ăsta e bolnav cu Real şi voi nu-i daţi o nenorocită de hîrtie pentru că n-are vîrsta?». Cînd se-ntoarse, am crezut că rade doi-trei ţucălari din urma lui. «Chavalito, în două minute ai ţidula», mi-a mai spus, apoi m-a mîngîiat, lin. Catalino, dă-te-n coa’! Bagă nasu’, amigo mio! Nu-i aşa, că şi azi, la 31 de ani de atunci, păru-mi miroase a trabuc finescovici?”.

Dai să presupui că soarele a ars prea tare, că tre’ să pricepi ce glăsuiesc medici cu bătutu-n cap. Dar Nacho are lacrimi în ochi. Îl crezi. “El” era Santiago Bernabeu! EL PRESIDENTE! Magicianul carea introdus modernismul în vestiarul “alb”.

Bill şi Allen

Acum cea de-a doua poveste.

Doi ochelarişti, dintre care unul bărbos iar celălalt cu carcasă de tocilar, poştesc o sticlă de şampanie. Se ş

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 38 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. DNA a dispus prelungirea măsurii asupra președintelui suspendat al CJ Prahova

Ziare.com acum 2 ore
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum o ora
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale