Nu e un snob, nu dă verdicte căţărat pe jilţul diplomelor câştigate.Alexandru Tomescu ne invită să redescoperim bucuria lucrurilor simple. Muzica e doar pretextul.
Două mâini se ivesc în spatele scenei printre fâşiile de pânză. Te cheamă, te invită să evadezi din cotidianul împovărat de griji. Nu refuz invitaţia. Suntem la unul dintre concertele Turneului Stradivarius "Obsesii". Actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru te ajută să înţelegi mesajul muzicii sau să nu te plictiseşti, dacă nu eşti un obişnuit al sălilor de concerte. Nu ai de ce să-ţi faci griji. Trebuie doar să asculţi vioara lui Alexandru Tomescu şi să priveşti artiştii, să nu te mai gândeşti la forfota de afară. "Nu există ipostaze clasice sau neclasice, există muzică", mă asigură Alexandru Tomescu, violonistul care a cântat şi la metrou, după ce îmi propune să ne tutuim. Născut pe 15 septembrie, ziua cînd, de regulă, începea şcoala, a avut un destin predestinat. Studiu, muncă, repetiţii."Am mîncat Gazeta Matematică pe pâine, am scris nuvele la română", îşi aminteşte Alexandru, care a crescut într-o familie de muzicieni. Am vorbit despre sport, viaţă şi muzică. "Întotdeauna contează meciul următor. Se aplică şi în muzică".
Cine e Alexandru Tomescu dincolo de scenă?
Sunt om cât se poate de normal. Îmi place foarte mult să fiu în mijlocul naturii, cât mai departe de zgomotul şi agitaţia din oraşe. Sunt o mulţime de sporturi pe care mi-ar plăcea să le practic. În ultimii zece ani m-am apucat mai serios de înot. Când eram la şcoala generală, eram extrem de norocoşi că aveam un bazin propriu, dar, la vremea respectivă, pe mine nu mă atrăgea.
"Când înoţi, te mişti în trei dimensiuni"
Şi când ai descoperit înotul?
Când am fost în Dallas, unde am studiat cu un profesor rus. Eram la o Universitate axată pe sport, în special pe fotbal american. Aveam col
