Curtea Constitutionala arata, in motivarea deciziei de invalidare a referendumului din 29 iulie, ca "datele comunicate de Guvern, in cea mai mare parte, nu au legatura cu solicitarea formulata de Curte", potrivit motivarii hotararii CCR, prezentata miercuri de Antena 3.
Fragmente din motivarea CCR:
Curtea constata, mai intai, ca scrisoarea primita de la Guvern nu raspunde solicitarii de a se comunica "numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, actualizate (pana la data de 10 iulie 2012)", ci prezinta o serie de date, privitoare la diverse categorii de persoane.
Datele comunicate, in cea mai mare parte, nu au legatura cu solicitarea formulata de Curte.Astfel, numarul de persoane ale caror acte de identitate au expirat nu priveste aceasta solicitare, intrucat expirarea actelor de identitate, in sine, nu determina eliminarea persoanelor in cauza de pe listele electorale permanente. Potrivit art.2 alin.(l) lit.c) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, listele electorale permanente cuprind "cetatenii romani cu drept de vot care au implinit 18 ani pana la ziua alegerilor inclusiv", legislatia electorala nefacand nici o distinctie care sa permita interpretarea potrivit careia expirarea actului de identitate atrage eliminarea persoanelor care indeplinesc conditiile mentionate de pe aceste liste.
Curtea retine ca doar exercitarea dreptului de vot este conditionata de prezentarea unui act de identitate valabil, nu insa si existenta acestui drept. Sanctiunea prevazuta de lege pentru nesolicitarea eliberarii unei noi carti de identitate, obligatie prevazuta de art.19 alin.(2) din OUG 97/2005 (...) este amenda contraventionala (...), iar nu decaderea din dreptul de a vota sau radierea de pe listele electorale permanente.Tot astfel, nu priveste solicitarea formulata de Curte numarul persoanelor "cu drept legal