Premierul Emil Boc şi deputatul democrat-liberal Sever Voinescu susţin că „doi moguli“ şi membrii Opoziţiei pun la cale suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Emil Boc a avertizat că iniţiativa privind suspendarea ar putea amâna aderarea României la spaţiul Schengen.
Într-un atac fără precedent la adresa celor „doi moguli", şeful Guvernului a susţinut că acţiunile lor împotriva lui Traian Băsescu „au ca unic obiectiv să oprească mersul Justiţiei sau să aibă acces la resurse neatinse în mandatul şefului statului".
Mai citeşte şi:
Dan Diaconescu vrea să conducă România cu oameni din puşcărie
„Am văzut declaraţii de suspendare din funcţie a preşedintelui şi nu mă miră să văd din nou alianţa dintre moguli şi politicieni cu privire la suspendarea politicienilor", a declarat ieri Boc.
Dacă premierul a evitat să-i nominalizeze pe cei doi moguli, deputatul PDL Sever Voinescu a precizat ulterior că „televiziunile patronate de Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu au intensificat campania de defăimare şi de calomniere" a şefului statului şi a PDL. Potrivit lui Voinescu, „adevăratele motive ţin de situaţia financiară şi judiciară a celor doi domni sau a celor foarte apropiaţi lor". „După un drum lung şi anevoios, dosare de toate felurile care-i vizează direct sau le vizează afacerile au ajuns mai aproape de soluţionare. Iar perspectiva acestor soluţii îi sperie îngrozitor!", a mai acuzat Voinescu.Tonul atacurilor la adresa celor doi moguli a fost dat de ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, care a vorbit joi, pe blog, despre o posibilă „lovitură de stat" orchestrată de „stăpânii de presă".
Opoziţia neagă acuzaţiile
„Nu suntem conduşi de moguli. Este o reacţie a unor slugi ale lui Băsescu", a replicat secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. „România are nevoie să iasă din această nenorocire în care se află printr-un alt Guvern",